PDL se confruntă cu o misiune imposibilă: să se recompună ca partid de opoziție credibil, în condițiile unei lupte oricum extrem de inegale cu un regim din ce în ce mai discreționar.
Sâmbătă, 30 iunie, a avut loc Convenția Națională Extraordinară a PDL, reunită pentru alegerea unei noi conduceri. Fără prea multe surprize - Vasile Blaga a fost singurul candidat pentru funcția de președinte - și cu un mesaj pe măsură - campania electorală începe pe 1 iulie, la ora 15 -, evenimentul în sine lasă să plutească în urma lui un mare semn de întrebare: mai avem, oare, opoziție?
Cum de la instalarea Guvernului Ponta experimentăm o situație fără precedent în ultimii 20 de ani ai postcomunismului - și spun 20, pentru că ea are un echivalent în caracterul discreționar al puterii din ‘90-’91 -, întrebarea devine cu atât mai presantă, cu cât parlamentul pare să se îndrepte cu pași hotărâți spre modelul Marii Adunări Naționale. Ar fi însă prea simplu să aruncăm responsabilitatea degringoladei în care a intrat democrația românească, atâta câtă exista, exclusiv în spatele USL. Nu trebuie uitat că una dintre marile responsabilități ale PDL este aceea de a fi selectat, tolerat și promovat în rândurile sale oameni corupți, cadre vechi de partid - comunist -, lideri locali în eterne stări de confuzie cu legea, profiluri politice abuzive, primari cu dosare penale. Sau, pur și simplu, de a fi acceptat membri de vază aflați la a patra, a cincea destinație politică. Cu asemenea deficiențe, semnalate de-a lungul timpului nu numai de comentatori exteriori partidului, dar - mai important - de câteva voci din interiorul său, dintre care puțini se regăsesc astăzi în proaspăt aleasa conducere, fostul partid de guvernământ a pregătit, în fapt, cu multă aplicație, situația suprarealistă în care guvernul lui Victor Ponta ne împinge cu sârg mai departe în fi
