În judeţul Constanţa, 6.066 de candidaţi au susţinut ieri prima probă scrisă, cea de limba română, din cadrul primei sesiuni a Bacalaureatului. Alţi 209 au absentat de la acest examen.
Îmbrăcaţi lejer, cu buletinele şi cu pixurile în mână, elevii s-au adunat dis-de-dimineaţă în curţile celor 21 de unităţi de învăţământ în care au fost organizate centrele de examinare. După ce şi-au parcat autoturismele, candidaţii au fumat o ţigară, au mai răsfoit o carte sau au socializat cu colegii înainte de a intra în sălile de examen. La ora 8.30, toţi candidaţii au intrat în sălile de examen, iar la ora 9.00 au aflat că au de rezolvat varianta nr. 4. La primul subiect, aceştia au primit un fragment din „Craii de Curtea veche" de Mateiu I. Caragiale şi nouă cerinţe. La subiectul II, candidaţii au avut de scris un text de tip argumentativ despre calităţile umane, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Lucian Blaga „Nu e de ajuns să ai mari calităţi; trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost". Al treilea subiect, care a fost considerat de majoritatea candidaţilor cel mai dificil, a constat în redactarea unui eseu de două-trei pagini, în care trebuia să fie prezentată tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat aparţinând lui Mihai Eminescu.
Răducu Mazăre s-a relaxat la o terasă după examen
Fiul primarului Radu Mazăre, Răducu Mazăre, susţine probele scrise ale Bacalaureatului la Colegiul Tehnic Energetic. La ieşirea din sala de examen, Răducu Mazăre a declarat că a scris şase pagini. „Mi s-a părut dificil subiectul al treilea, deoarece nu ne aşteptam la genul poetic. Am ales poemul «Luceafărul». Dar am scris şase pagini. Mă aştept să iau nota 8, dar nu ştiu sigur. Camerele de luat vederi nu m-au incomodat, pentru că dacă eşti pregătit nu ai de ce să fii incomodat de ele. Mai am de susţinut probele la matematică şi la biologie", a precizat f