4 Iulie 1992 * Tranzacţiile tranziţiei

Cursa fără obstacole

Mai sînt, iată, doar 23 de zile pînă la startul campaniei electorale. Startul unei curse în care, logic, prezenţa la linia de plecare (neconfirmată încă oficial) a domnului Ion Iliescu ar trebui să rărească substanţial rîndurile competitorilor. Dar nu. Paradoxal, cu cît şansele par mai mici, cu atît cei dornici a-şi măsura forţele devin mai numeroşi. Nu trece, practic, o zi de la bunul Dumnezeu, fără ca o nouă candidatură prezidenţială să nu se anunţe, din cele mai neaşteptate zone. Agitaţia de pe margini este şi ea tumultuoasă. Şansele celorlalţi candidaţi se evaluează cu mai multă pasiune decît realism, concursul e dat drept capital şi cele mai negre presimţiri şi pronosticuri însoţesc ideea unei reinvestituri. Miza competiţiei este — paradoxal — invers proporţională cu importanţa strategică şi tactică a unei funcţii bine strînse în chingile semiprezidenţialităţii republicane. Nimeni nu prea vorbeşte — cu motive, poate — despre cealaltă competiţie, infinit mai importantă pentru configuraţia puterii în următorii patru ani. Obsesia „listelor" se manifestă discret, avînd ca teren preferat culisele. Calculele se fac în gînd sau cu jumătate de gură, partidele coaliţiei au în vedere mai ales fatidicul prag Hondt, iar lupta pentru un loc mai în faţă pe lista unei formaţiuni presupuse aptă de a deschide uşile celor două Camere abia se anunţă. Nu mă îndoiesc că în răgazul de pînă la campanie multe se vor face şi se vor desface. Nu mă îndoiesc că şi alte seisme interne se vor produce la formaţiuni ce arată a se fi aşezat cuminte şi calm pe traiectorie. După cum nu mă îndoiesc de faptul că rezultatele viitoarelor alegeri vor fi departe de a rezolva problema guvernării următoare şi că o criză — mai profundă decît cea preelectorală — ne va paşte după 27 septembrie.

Pînă atunci un singur lucru e