În plin măcel intelectual, în care doar Cartoon Network n-a făcut breaking news pe plagiat, în care Universitatea Bucureşti a căzut în dilema Ligii lui Mitică (oare să chemăm academicieni străini să arbitreze încăierarea dintre academicienii noşti?), un om a demontat acuzaţia de masterat în numai cinci minute. Şi, dacă s-ar face sondaj, ar ieşi că l-a crezut tot eşantionul reprezentativ. Chiar şi cei care au uitat să-şi deschidă televizoarele îşi pot da seama că performerul nu poate fi decât preşedintele - singurul capabil să parcurgă un Cărtărăscu cu uluitoarea viteză de 200 de pagini/ 5 ani, singurul care încă mai luptă pentru ca şcoala românească să scoată generaţii eminente de chelneri. El a respins atacul dintr-o expiraţie: Masterat? N-am!
Putea să se oprească aici şi să intre în cartea recordurilor. Dar exista riscul ca populaţia, recent ahtiată după thrillere postuniversitare şi telenovele cu Comisia de Etică, să rămână cu impresia că cv-ul său încape pe un bilet de tramvai. Ceea ce nu e adevărat, ceea ce l-a lansat într-un discurs din care rezultă că practica pe obiecte foarte mari bate teoria împinsă pînă la (scuzaţi exprimarea) doctorat. Adică. Ce master îţi mai trebuie, când tu de mic ai condus vapoare mari, iar mare ai avut în puterea ta o dihanie de 306 metri – cea mai lungă ridicată de prin părţile noastre.
Concluzia vine de la sine: la viaţa lui, preşedintele a ras tot. Victorie totală. Te simţi neputicios: să vrei să-i repeţi performanţa şi nu mai ai cu ce. E ca şi cum campionul ar sărit peste ştachetă, după care ar căra-o cu ştacheta.
În plin măcel intelectual, în care doar Cartoon Network n-a făcut breaking news pe plagiat, în care Universitatea Bucureşti a căzut în dilema Ligii lui Mitică (oare să chemăm academicieni străini să arbitreze încăierarea dintre academicienii noşti?), un om a demontat acuzaţia de masterat în numai c
