Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a comentat, pentru MEDIAFAX, intenţia USL de a-l revoca din funcţie afirmând despre aceasta că este "un atac pe la spate", surprinzător şi de neînţeles în condiţiile în care el consideră că nu a încălcat "Constituţia şi legile".
"Asta îmi spune cum este caracterul unui om care una îţi spune în faţă şi apoi te atacă pe la spate. Tot ce invocă USL nu are niciun temei. Nu am încălcat Constituţia şi legile ţării, ci mi-am făcut datoria, mi-am exercitat dreptul constituţional. Oricum, indiferent care va fi decizia finală, mă voi supune", a spus Iancu.
USL a cerut convocarea unei noi sesiuni extraordinare a Parlamentului, marţi, la ora 14.00, care urmează să aibă pe ordinea de zi revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu.
Vicepreşedinitele Senatului Ioan Chelaru (PSD) a spus că revocarea din funcţie a Avocatului Poporului a fost solicitată de USL pentru "încălcarea Constituţiei şi a legilor în vigoare".
Decizia de convocare a unei noi sesiuni extraordinare a fost luată cu 16 voturi "pentru" şi trei voturi "împotrivă".
Pe de altă parte, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că partidul pe care îl conduce va ataca la Curtea Constituţională hotărârea pe care o va lua Parlamentul pentru revocarea Avocatului Poporului.
Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a comentat, pentru MEDIAFAX, intenţia USL de a-l revoca din funcţie afirmând despre aceasta că este "un atac pe la spate", surprinzător şi de neînţeles în condiţiile în care el consideră că nu a încălcat "Constituţia şi legile".
"Asta îmi spune cum este caracterul unui om care una îţi spune în faţă şi apoi te atacă pe la spate. Tot ce invocă USL nu are niciun temei. Nu am încălcat Constituţia şi legile ţării, ci mi-am făcut datoria, mi-am exercitat dreptul constituţional. Oricum, indiferent care va fi decizia fina