Ion Benim din satul vrâncean Prahuda (62 de ani) nu are nici mâini, nici picioare, dar asta nu l-a împiedicat să ducă o viaţă demnă, fără să ceară de pomană. Omul îşi face singur treburile casnice şi se străduieşte să se descurce cu cei 290 de lei, ajutorul mizer pe care îl primeşte de la stat. Ion Benim din satul vrâncean Prahuda (62 de ani) nu are nici mâini, nici picioare, dar asta nu l-a împiedicat să ducă o viaţă demnă, fără să ceară de pomană. Omul îşi face singur treburile casnice şi se străduieşte să se descurce cu cei 290 de lei, ajutorul mizer pe care îl primeşte de la stat.

“Dacă tot m-am născut aşa, a trebuit să învăţ să trăiesc şi până acum, iaca, m-am descurcat”, zice senin Ion Benim. În loc de mâini are două cioturi. Alt bont are în locul piciorului drept, iar celălalt nu este dezvoltat. Aşa e nevoit vrânceanul să trăiască de 62 de ani. “Dacă îţi dă Dumnezeu, trebuie să suferi”, zice el resemnat. Are gospodărie, animale de care se îngrijeşte şi munceşte ca să-şi câştige pâinea, pentru că indemnizaţia de handicap nu îi ajunge. Nu cere de la nimeni şi pentru toate serviciile pe care i le mai fac alţii plăteşte cu banii jos. Când era mai tânăr muncea la pădure, căra lemne cu căruţa, dar de un timp nu îl mai ţin puterile pentru un astfel de efort şi mai face cărăuşie doar prin satul lui.

El îşi înhamă şi îşi deshamă calul, îşi pregăteşte căruţa şi mână cu pricepere pe toate drumurile pe care este nevoit să o ia. Aşa merge să-şi cumpere pâine şi alimente de la magazin. În ciuda traiului greu, nea Ion nu a cerut niciodată de pomană şi nu a primit nimic gratis, dar recunoaşte că din cauza bătrâneţii nu mai poate face multe singur. “Nu am decât televizorul ăsta, alte aparate nu. N-am cum să le iau şi nici nu ştiu dacă le-aş putea folosi... Ce să zic, mi-ar trebui multe, dar cui să-i spun? Îi mai spun lui Dumnezeu, cu El vorbesc...”, ne-a mărturisit b