Cândva, nu cu foarte mulţi ani în urmă, românii aveau o vorbă: „În afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”. În anul de graţie 2012, în Suceava nu se mai poate spune nici măcar acest lucru, pentru simplul motiv că gardurile au fost furate şi vândute la fier vechi, iar fabricile de unde altădată ieşeau diferite produse, mai bune sau mai proaste, au fost demolate.

Suceava anului 2012 este o imagine dezolantă, o combinaţie de ruine, bălării şi mormane de pământ sau beton abandonate fără nici o noimă. Distrugerea sistematică a ceea ce însemna industria locală a demarat încet, dar sigur, după 1990. Sloganul „Nu ne vindem ţara!” cu care erau manevraţi membrii de sindicat la protestele stradale s-a dovedit doar un mijloc prin care o mână de oameni a reuşit să pună mâna pe averile statului român.

Tunuri de milioane de euro, dolari sau mărci germane s-au dat pe nesimţite, iar fabrică după fabrică a căzut.

În unele cazuri s-a construit ceva pe locul fostelor zone industriale, în altele avem acum teren viran, iar unele fabrici s-au transformat într-un peisaj lugubru.

Teren viran şi mormane de pământ în loc de clădiri moderne

Din ceea ce odinioară era denumită generic „Zona industrială Burdujeni” acum a mai rămas doar o amintire. În locul fostului combinat de mobilă s-a ridicat un centru comercial. Aceeaşi destinaţie a primit-o şi fosta Întreprindere de Fibre Artificiale (IFA). Alte clădiri ale industriei comuniste s-au transformat în policlinici private, depozite de mărfuri sau mobilă. Ce-i drept, mai există şi câteva fabrici în funcţiune, dar viitorul lor nu sună deloc bine.

Ceva mai încolo, din Întreprinderea de Utilaje şi Piese de Schimb (IUPS), devenită după evenimentele din 1989 ROMUPS, s-a ales praful şi pulberea la modul concret. Cele câteva hectare de teren au fost abandonate temporar de proprietar după ce boomul imobiliar