Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTEST INEDIT. Ce le-a scris șefilor de la Educație o elevă nemulțumită că a luat 9,40 la Evaluarea Națională

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 iulie 2012 ·

O elevă care a susținut, luna trecută, Evaluarea Națională, le-a trimis celor de la Ministerul Educației o scrisoare prin care își arată nemulțumirea față de nota primită și față de între sistemul educațional din România.

Fata a obținut nota 9,40, deși crede cu orice preț că ar merita 9,80. După ce nici în urma contestației, nota nu i s-a modificat, eleva s-a hotărât să le scrie celor de la Ministerul Educației, fără prea mari speranțe că se va rezolva însă ceva.

„Buna ziua !

Chiar dacă sunt aproape sigură că acest e-mail nu va fi citit , eu totuși vreau să va informez despre niște lucruri legate de Evaluare Natională. Eu am terminat ca șefă de promoție cu media pe cei 4 ani ai gimnaziului 10, la Evaluarea Natională am luat 10, la matematică și 9.4 la română.

Am acceptat pana la urma ideea schimbarii baremului si, asa, eu, care chiar am invatat si am ales varianta c (subiectiva ), am luat 9.4, in timp ce un alt coleg a luat 10 si el a ales varianta predicativa. Ba mai mult, un alt coleg, care abia avea media 7 a luat 9.7 si o colega a luat 9.9 si in vorbirea curenta face si dezacorduri.

Fiind nemultumita de nota am facut contestatie. Am aflat ca lucrarea mea e de cel putin 9.8, dar, cum nu este o diferenta de 0.5, am ramas cu aceeasi nota la o teza mult mai buna, deoarece niste ,, profesori "(asa-zisi) nu au avut competenta sa corecteze de prima data bine si sa-mi puna nota meritata, adica macar 9.8. Nu ati putut sa faceti niste subiecte care sa nu lase loc de interpretare si ati mai pus si niste profesori incompetenti sa le corecteze , profesori care poate doar au vrut sa para incompetenti, fiind influentati de o atentie, ca doar asa e in Romania.

In loc sa incurajati copiii buni , olimpici (am peste 50 diplome la olimpiade si concursuri ), ajutandu-i cu cele 0.1 puncte care ar modifica nota , incurajati nedreptatea prin coruptia si inc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°