În cazul în care Rapidul nu-şi va rezolva în timp util problemele financiare şi nu se va putea înscrie în campionatul Ligii secunde, jucătorii reprezentativi ai echipei nu se tem că vor rămâne pe drumuri. Unii dintre ei, cum este cazul portarului Cătălin Pascal, fundaşului Florin Plămadă şi al mijlocaşului Ciprian Sumanariu, au primit chiar oferte de la echipe din eşalonul al doilea. Cea mai interesată formaţie să-şi asigure serviciile celor trei este în acest moment CSM Râmnicu Vâlcea, grupare care a încheiat sezonul precedent al Seriei a II-a pe poziţia a unsprezecea. În eventualitatea în care tranzacţia se va realiza cu succes, Pascal, Plămadă şi Sumanariu vor redeveni coechipieri cu un alt sucevean, Florin Plecanciuc, care are deja un an vechime la echipa din Zăvoi.
Dacă problemele financiare ale „ceferiştilor” nu-şi vor găsi rezolvare nici în ceasul al doisprezecelea, ceilalţi fotbalişti din lotul Rapidului ar avea posibilitatea să-şi continue cariera în Liga a III-a, fie la concitadina Sporting, fie la nou promovata Bucovina Frătăuţii Noi.
În cazul în care Rapidul nu-şi va rezolva în timp util problemele financiare şi nu se va putea înscrie în campionatul Ligii secunde, jucătorii reprezentativi ai echipei nu se tem că vor rămâne pe drumuri. Unii dintre ei, cum este cazul portarului Cătălin Pascal, fundaşului Florin Plămadă şi al mijlocaşului Ciprian Sumanariu, au primit chiar oferte de la echipe din eşalonul al doilea. Cea mai interesată formaţie să-şi asigure serviciile celor trei este în acest moment CSM Râmnicu Vâlcea, grupare care a încheiat sezonul precedent al Seriei a II-a pe poziţia a unsprezecea. În eventualitatea în care tranzacţia se va realiza cu succes, Pascal, Plămadă şi Sumanariu vor redeveni coechipieri cu un alt sucevean, Florin Plecanciuc, care are deja un an vechime la echipa din Zăvoi.
Dacă problemele financiare ale „cefe