Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali "se bagă" peste stelişti şi în pat: "Cruduţa l-a nenorocit pe Costea. Pamfile i-a rupt genunchii lui Matei!"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 iulie 2012 ·

Sătul să facă pe antrenorul în Ghencea, Gigi Becali, finanţatorul formaţiei Steaua Bucureşti, e hotărât să facă ordine în viaţa sexuală a fotbaliştilor "roş-albaştri". Cei vizaţi sunt Mihai Costea şi Gabi Matei, amândoi fiind "combinaţi" cu asistente ale lui Dan Capatos, Daniela Crudu, respectiv Mădălina Pamfile.

"Am zis că dacă el e capabil să o ierte la câte nenorociri a făcut ea, înseamnă că e băiat bun. Apreciez un om când poate să ierte. Măcar fă-te fată de casă! Păi dacă vrei să stai în băutură, cum eşti cuminte dacă ai fost la mare să te distrezi? Eu îmi apăram banii, ziceam că trebuie să-l despart de asta, că e nenorocire. Dacă văd că s-au cuminţit nu o mai jignesc.E posibil să se căsătorească dacă se iubesc", a explicat Gigi Becali situaţia lui Mihai Costea, omul care nu a rupt gura târgului la Steaua de când a fost transferat de la Universitatea Craiova.

"Trebuie şi ea să se obişnuiască şi ea cu mai puţin, ştiţi voi cu ce. El e armăsar, dar dacă ea dă din coadă, armăsarul ce să facă. El e distrus, are calităţi extraordinare native, dar e pe altă planetă. Nu-l mai interesează de fotbal, se gândeşte numai la păsărica lui Daniela Crudu", a continuat creştinul Becali, menţionând şi că: "Nilă nu mai are pic de sevă, de energie în el".

După ce şi-a exprimat îngrijorările în privinţa relaţiei dintre Daniela Crudu şi Mihai Costea, finanţatorul din Ghencea l-a luat în vizor şi pe Gabi Matei.

"Lui Matei i-am zis că nu mai are voie nici măcar să discute la telefon cu ea. Daniela mai e cum mai e, dar Pamfile e şi dată naibii, frumoasă rău, te nenoroceşte. Nu se compară Cruduţa cu asta. I-a rupt genunchii, l-a nenorocit. Cât a fost cu ea nu a jucat nicio secundă", a explicat Becali.

De cealaltă parte, Mădălina Pamfile susţine că a făcut totul să îl motiveze pe jucătorul Stelei. "M-a înşelat, îl aşteptam până la 2 noaptea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 57 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 22 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Un judecător federal blochează punerea în aplicare a ordinului lui Trump privind CPI

Ziarul Financiar acum 2 ore
Un judecător federal a blocat vineri punerea în aplicare a ordinului executiv al preşedintelui american Donald Trump care îi vizează pe cei care lucrează cu Curtea Penală Internaţională, informează Reuters. Decizia a fost luată în urma unui proces i

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°