Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că împreună cu prefectul Florin Sinescu a solicitat primăriilor din judeţ o situaţie a datoriilor pe care le au, a proiectelor guvernamentale blocate şi a proiectelor de dezvoltare pe termen scurt. Nechifor a arătat că primăriile de municipii, oraşe şi comune au termen până pe 5 iulie să transmită aceste informaţii. El a arătat că din primele informaţii există foarte multe proiecte guvernamentale blocate, iar valoarea datoriilor pe care primăriile le au către firme sunt foarte mari.
„Vrem să centralizăm aceste informaţii la nivelul Consiliului Judeţean Suceava, astfel încât să mergem la Guvern pentru a cere sprijin financiar şi să încercăm să deblocăm economia judeţului. Nici nu vreau să mă gândesc deocamdată la cuantumul datoriilor, dar din ceea ce am văzut din adresele deja primite de la primării, se pare că avem o sumă destul de mare de plată către firme private. Şi asta înseamnă în mod clar un blocaj în întregul lanţ economic”, a subliniat şeful administraţiei judeţene.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că împreună cu prefectul Florin Sinescu a solicitat primăriilor din judeţ o situaţie a datoriilor pe care le au, a proiectelor guvernamentale blocate şi a proiectelor de dezvoltare pe termen scurt. Nechifor a arătat că primăriile de municipii, oraşe şi comune au termen până pe 5 iulie să transmită aceste informaţii. El a arătat că din primele informaţii există foarte multe proiecte guvernamentale blocate, iar valoarea datoriilor pe care primăriile le au către firme sunt foarte mari.
„Vrem să centralizăm aceste informaţii la nivelul Consiliului Judeţean Suceava, astfel încât să mergem la Guvern pentru a cere sprijin financiar şi să încercăm să deblocăm economia judeţului. Nici nu vreau să mă gândesc deocamdată la cuantumul da