Candidaţii de la Colegiul Tehnic „Traian” au fost de acord, după proba de limba şi literatura română, că preferau „Moromeţii” lui Eminescu şi că nu voiau subiecte legate de poezii. Însă fiecare şi-a exprimat emoţiile şi reacţiile la primul examen scris de la bacalaureat, în felul său.
„Ştii cum făcea Vero, îi tremurau mâinile de nu se putea opri, am vorbit de mers la mare, a mai uitat de emoţii, până a început”, povestea unul din primii ieşiţi. Nu a fost greu, a recunoscut o fată, „adevărul e că nu ne-am pregătit. Toată lumea a vrut „Moromeţii”, am avut la teze, la bac”, a explicat ea. „Eram sigură că pică poezia, nu a fost anul trecut”, a adăugat o colegă, de la „Traian”.
„A căzut „Luceafărul”, chiar nu mă aşteptam, nu am ştiut nimic, din trei pagini, câte trebuia, am scris câteva rânduri. De un şase zic că am făcut, a explicat o elevă, cu furie obosită, după examen.
Toţi elevii au fost de acord că subiectul III a fost cel mai greu, le-a dat poezie. „Nimeni nu a citit”, spunea o elevă. La fel, au fost de acord că Eminescu a echivalat cu „Luceafărul”. Cu două excepţii: „Eu am scris „Sarea pe deal””, a explicat un mucalit. „De ce nu ai scris, mă, de „O Scrisoare Pierdută”, dacă nu ştiai „Luceafărul”?”, exclama un altul. „Ce să fac, frate, am scris de cinci ori aceleaşi chestii”, a venit răspunsul.
Una dintre candidate a scris cele trei pagini cerute de eseu. Vorba a circulat rapid printre colegii care stăteau grupuri – grupuri în faţa porţii, şi fata a fost înconjurată şi asaltată cu întrebări, imediat ce a ieşit din examen. Întrebările curgeau, în legătură cu toate subiectele, nu doar cu eseul-problemă. „Dar nu mă mai întrebaţi atâta, că nu sunt profesoară”, a încercat ea să iasă din centrul atenţiei colegilor.
La Sala 3, supraveghetoarea a fost foarte dură, nu a mişcat nimeni, îşi împărţeau informaţiile elevii după probă. „Moromeţii, Moa