Consiliul European, doar un pretext de gâlceavă (Jurnalul Naţional) - Ţara de după Ponta (Evenimentul Zilei) - Cum să loveşti şi mai tare România. Două cazuri concrete (România Liberă)
Consiliul European, doar un pretext de gâlceavă (Jurnalul Naţional)
Dan Constantin deplânge faptul că “după ce Ponta s-a aşezat la masa celor 27 – o premieră pe care a obţinut-o greu, cu o luptă pe canale publice, dar gândită şi bine aplicată de Ministerul de Externe – summit-ul a căzut pentru televiziuni şi comentatori în anonimat. Tipic pentru "profesionalismul" făcătorilor de ştiri, al editorilor care concep dezvoltarea subiectelor. Prima scenă este acoperită de un scandal de plagiat, temă, iată, mult mai importantă decât sutele de milioanele de euro aflate pe masă la Bruxelles. Noi avem miza de jucători de rişcă, ascunşi după un colţ de stradă, în mahala. Asta jucăm, asta câştigăm” scrie Dan Constantin în Jurnalul Naţional.
Bilanţ negru al Guvernului Ponta (Adevărul)
În cele 58 de zile de mandat, Executivul a provocat atâtea scandaluri şi a emis atâtea decizii controversate încât tot mai multe voci vorbesc despre actuala guvernare ca despre o ameninţare la adresa democraţiei. Analiza Adevărul împarte acţiunile negative ale Guvernului Ponta în trei categorii: atacuri premeditate împotriva unor instituţii ale statului, gafele şi bâlbâielile care pot fi considerate involuntare, ca şi mesajele politice nocive aruncate în spaţiul public. Premierul, spălat de plagiat, hiperpolitizarea Televiziunii Române, joaca de-a suspendarea preşedintelui sunt doar câteva din cele 13 scandaluri trecute în revistă de Adevărul.
Ţara de după Ponta (Evenimentul Zilei)
“Nu e clar ce i se reproşează de data asta (preşedintelui – n.red), deoarece nu le-a întors nici o lege, nu s-a opus la numirea miniştrilor şi a făcut pasul îndărăt de la Bruxelles. Cum lasă