★★★★ Sorin Lavric, Noica şi mişcarea legionară, Bucureşti, Ed. Humanitas.

În legătură cu mişcarea legionară – fenomen politic de mare interes din istoria României – s-au publicat zeci de ani la rând numai rechizitorii primitive. Sorin Lavric ne oferă, pentru prima dată, un studiu scris cu obiectivitate şi, mai mult decât atât, cu o excepţională capacitate de a reconstitui atmosfera epocii şi de a "vedea" momentul istoric.

Nici vorbă să procedeze – aşa cum au afirmat iresponsabil denigratorii săi – la o reabilitare a liderilor legionari sau la o justificare a crimelor săvârşite de ei şi de adepţii lor. Studiind cazul Constantin Noica, Sorin Lavric vrea, pe bună dreptate, să afle răspuns la o întrebare pe care şi-o pun mulţi tineri: cum se face că intelectuali de elită dintre cele două războaie mondiale (în afară de Constantin Noica – Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Ion Barbu ş.a) au fost atraşi de mişcarea legionară? Descriind, cu talent literar, atmosfera epocii, Sorin Lavric ne face să înţelegem de ce s-a întâmplat aşa.

Nerăbdători să vadă România modernizânduse rapid, aceşti intelectuali erau nemulţumiţi de lentoarea caracteristică oricărui ritual al democraţiei şi şi-au făcut iluzia că "schimbarea la faţă a României" se poate produce peste noapte, prin acţiuni energice şi gesturi mesianice. A fost vorba, bineînţeles, de o utopie, la fel de nerealistă şi inaplicabilă şi aproape la fel de periculoasă ca utopia marxistă-leninistă, care avea să infesteze, în a doua jumătate a secolului douăzeci, numeroase ţări ale lumii şi să ducă la asasinarea a zeci de milioane de oameni nevinovaţi. Prin cartea sa despre Constantin Noica şi mişcarea legionară, Sorin Lavric lămureşte o problemă importantă, de care alţii se feresc ca de atingerea unui fir electric, a istoriei culturii noastre.

Legenda

★★★★★ Merită să faceţi orice sacrificiu ca să