România alunecă într-o asemenea stare de ne-administrare încât te mai întrebi cum de mai pleacă trenurile din gară, se dă ora exactă la radio şi maşinile păstrează partea dreaptă pe şosele.

În 2012 derapajul a început de la aiuritoarea plecare a guvernului Boc înainte cu doar nouă luni de finalul mandatului, în plină iarnă de grad zero, cu drumuri blocate şi trenuri prinse în zăpadă zile la rând.

Trebuie să vină altcineva, se spunea, cineva care să salveze partidul, ţara. Un Mesia. Mihai Răzvan Ungureanu s-a poticnit însă în doar trei luni într-o privatizare eşuată, Cupru Min, de care nimeni nu vorbise până atunci şi de care nimeni nu a mai vorbit de atunci încoace.

De la 1 iunie au venit alţii, care au fost atât de pregătiţi de pe margine încât au schimbat de trei ori ministrul învăţământului, iar acum au alunecat într-un război instituţional total, încolţiţi fiind de acuzaţiile privind titlurile academice ale liderului.

Când miza ar trebui să fie fondurile europene şi banii care sunt cheltuiţi fără niciun rezultat în infrastructură -adică resursele fără de care mâine chiar că nu mai pleacă trenurile din gări - ei se bat în Parlament în sesiuni extraordinare.

Fonduri europene şi autostrăzi?

Chiar ieri a fost anunţată oprirea rambursărilor pe patru axe la fonduri europene. Adică în loc să intre în economie de la Bruxelles măcar şi 100-200 de milioane de euro lunar, cât intrau până acum (faţă de ţinta de 300 milioane de euro lunar asumată la începutul anului pentru a nu pierde bani începând din decembrie 2012), de acum nu vor mai intra (aproape) deloc.

Şi chiar ieri la Compania de Drumuri şi Autostrăzi, care are un buget anual de 1,7 miliarde de euro, a fost schimbat directorul, la numai două săptămâni de la numire. Mai contează cine este, de und