Un sfert din populaţia Ungariei - adică circa 2,5 milioane de oameni - trăieşte în locuinţe care înregistrează restanţe la chirii, la plata ipotecii şi a facturilor la utilităţi, relevă un studiu dat publicității azi. Sursa: Reuters
Discursul public se concentrează pe două ”extreme”, respectiv cei care întâmpină probleme la plata creditelor ipotecare şi persoanele fără adăpost, şi este acordată o atenţie inadecvată celor care nu reuşesc să-şi plătească facturile de utilităţi, romilor şi persoanelor cu handicap, a precizat Gyorgy Sumeghy, directorul pentru Ungaria al fundaţiei Habitat pentru Umanitate, care a realizat studiul.
Proporţia uriaşă pe care o reprezintă costul utilităţilor dă bătăi de cap foarte multor familii, a subliniat sociologul Lea Koszeghy. Dacă proporţia medie este de 25% din venituri, cei săraci trebuie să rezerve peste 40% din venitul lor pentru a acoperi aceste costuri. Koszeghy a adăugat, citând statisticile Eurostat, că, în materie de datorii la utilităţi, Ungaria se situează pe locul al şaselea în Uniunea Europeană. Astfel, peste un milion de unguri, adică 10,7% din totalul populaţiei, trăiesc în case pe care nu şi le pot încălzi în mod adecvat din motive financiare.
Raportul pe 2011 al fundaţiei Habitat mai arată că aproximativ 300.000 de unguri trăiesc în zone urbane şi rurale sărace, iar în Ungaria există în total peste 150 de localităţi care pot fi asimilate mahalalelor.
Habitat for Humanity International este o organizație non-profit, creată de fpastul președinte american Jimmy Carter, în scopul construirii de locuinţe şi îmbunătăţirii condiţiilor de locuit pe plan mondial, relatează Agerpres.