Insula Ada Kaleh se afla undeva la 3 kilometri în aval de Orșova, în mijlocul Dunării. În 1970, cînd a fost inundată la cererea lui Ceaușescu, pentru a se construi Hidrocentrala Porțile de Fier, pe insulă trăiau mai puțin de 500 de locuitori, majoritatea turci. Toți au u fost strămutați. Ada Kaleh avea cam 2000 de pași pe lung și 500 pe lat.

O zi pe insulă începea cu chemarea care se auzea dinspre geamia veche şi se încheia la... cinematograf. Cinematograful era, de fapt, la Căminul Cultural. Iar Căminul era cea mai veche clădire de pe insulă, care adăpostise pe vremuri garnizoana ofiţerilor, şi care se afla chiar în centrul cetăţii Ada Kaleh. Ca în orice cinematograf, exista un ecran de pînză albă, cam 5/3 metri, şi în sală multe scaune. Scaunele se strîngeau, însă, pe margine, în serile în care la Căminul Cultural se dansa.

Omer Kadri a trăit pe insulă pînă la vîrsta de 10 ani şi 4 luni. Îşi aminteşte că rolele cu film se aduceau cu barca, de la Drobeta-Turnu Severin, iar atunci cînd venea barca, copiii se strîngeau pe mal, să vadă ce filme s-au mai adus. Fiecare film nou era un eveniment, pentru că, în rest, nu se întîmpla mare lucru pe Ada Kaleh.

DE ACELASI AUTOR Vieţuitorul muntelui La capătul geografiei, unde poţi să cazi în mare În faţa şi în spatele calculatorului Localități intrate în legendă Un bilet la cinematograf costa 1,25 lei. Sala se umplea seară de seară, unii vedeau acelaşi film de mai multe ori, pînă cînd ajungeau să înveţe replicile pe dinafară. Apoi, a doua zi, fiecare film era intens comentat. Omer Kadri spune că, de multe ori, nu mai găsea locuri pe scaune şi, împreună cu fratele lui, se căţăra pe pervazul ferestrelor. Uneori, cînd era cîte un film rusesc propagandistic – căci se mai difuzau şi din astea –, se plictisea şi moţăia pe pervaz. Se trezea în ţipetele publicului, nemulţumit că iar se arsese filmul! Se întîmpla