Sâmbătă, 7 iulie, va avea loc cea de-a doua ediţie a concursului Bioeel Triathlon Challenge Târgu-Mureş. Este etapa a doua a circuitului Bioeel Triathlon Grand Prix România, se va disputa în Sângeorgiu de Mureş şi cuprinde probele de 1000 metri înot, 30 kilometri montain bike şi un cros pe distanţa de 7,5 kilometri. Se poate participa individual, la categoriile de vârstă 14-19 ani, 20-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani (toate la băieţi şi fete) şi peste 50 ani, băieţi, sau ştafetă, la masculin sub 100 ani (totalul celor trei participanţi), masculin peste 100 ani, feminin şi corporate challenge (pentru echipe de firme).
Concursul va debuta la ora 10 cu proba de înot, pe cursul râului Mureş, în aval, din dreptul comunei Sângeorgiu de Mureş până în apropierea Complexului Weekend. Este permis înotul cu neopren dacă temperatura apei nu depăşeşte 24 grade Celsius. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a opri un concurent dacă observă că are probleme serioase în timpul probei. Nu este permisă folosirea echipamentelor ajutătoare în afara costumului de neopren, ochelari şi casca de înot.
La ciclism, traseul de este de offroad, cu un circuit de 10 kilometri, care trebuie parcurs de trei ori. Ratarea unui punct de control aduce după sine desclificarea concurentului. Se pot folosi atât biciclete MTB de 26 sau 29, cât şi alte tipuri de biciclete Ciclocross, Citybike etc. Este obligatorie purtarea căştii de bicicletă, nepurtarea aduce descalificarea. De asemena, este obligatorie purtarea numărului de concurs prins de ghidonul bicicletei. Nu este permis ajutorul exterior la repararea defecţiunilor tehnice în timpul concursului sau conducerea concurentului pe traseu cu nici un fel de vehicul, acestea fiind de asemenea penalizate cu descalificarea.
Traseul de alergare constă din cinci tururi a câte 1,5 kilometri, offroad. Ratarea unui punct de control aduce d