Mesajul a fost trimis. Multumesc!

145 de suceveni au fost diagnosticaţi până acum cu meningită

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 4 iulie 2012 ·

Numărul persoanelor care au fost confirmate cu meningită în judeţul Suceava a ajuns la 145.

În ultimele două zile au fost confirmate încă şapte cazuri, pacienţii fiind internaţi la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Cei şapte pacienţi au vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, trei sunt din Suceava, doi din Vereşti, unul din Frasin şi unul din Zvoriştea.

Potrivit datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, 145 de persoane din judeţ au fost diagnosticate până acum cu meningită, 61 de persoane sunt încă internate, iar 84 de pacienţi au fost deja externaţi. Durata internării este în majoritatea cazurilor de zece zile.

Primele cazuri de meningită din judeţul Suceava au apărut la sfârşitul lunii mai, la Grădiniţa cu Program Prelungit „1, 2, 3”, unde s-au îmbolnăvit atât preşcolari, cât şi un cadru didactic.

Numărul persoanelor care au fost confirmate cu meningită în judeţul Suceava a ajuns la 145.

În ultimele două zile au fost confirmate încă şapte cazuri, pacienţii fiind internaţi la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Cei şapte pacienţi au vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, trei sunt din Suceava, doi din Vereşti, unul din Frasin şi unul din Zvoriştea.

Potrivit datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, 145 de persoane din judeţ au fost diagnosticate până acum cu meningită, 61 de persoane sunt încă internate, iar 84 de pacienţi au fost deja externaţi. Durata internării este în majoritatea cazurilor de zece zile.

Primele cazuri de meningită din judeţul Suceava au apărut la sfârşitul lunii mai, la Grădiniţa cu Program Prelungit „1, 2, 3”, unde s-au îmbolnăvit atât preşcolari, cât şi un cadru didactic.

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2025. Rezultatele finale după contestații, publicate de Ministerul Educației

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, în data de 30 iunie 2025, rezultatele finale înregistrate în sesiunea iunie a examenului de Bacalaureat 2025 (după soluționarea contestațiilor). Au fost depuse 39.734 de contestații, reprezentând 13.11%

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 9 ore
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 14 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, inițiată de Gheorghe Piperea: „Semifinala s-a terminat, acum urmează finala”

HotNews acum 6 ore
Moțiunea de cenzură depusă împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen urmează să fie dezbătută luni și votată joi, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg. Anunțul a fost făcut miercuri seară de eurodeputatul G

Atenție, pensionari! Cât veți plăti la stat după noile măsuri fiscale anunțate de Guvernul Bolojan

Mediafax acum 10 ore
Creșterea va viza pensiile mai mari de 3000 de lei. „Un element important este este creșterea numărului de contributori la Casa Națională de Sănătate. Avem puțin peste 6 milioane de contributori și avem peste 16 milioane de beneficiari. Și, practic,

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum 9 ore
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, la AMBASADA SUA de Ziua Independenței: „România merge alături de aliatul său strategic”

Gandul acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan participă miercuri seara la o recepție oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) cu ocazia celei de-a 249-a aniversări a Zilei Independenței. Potrivit programelor oficiale ale celor doi,

Însărcinatul american cu afaceri: Angajamentul SUA față de România este de neclintit

HotNews acum 6 ore
Însărcinatul cu afaceri al SUA, Michael Dickerson, a declarat că partea americană își dorește „întărirea relațiilor solide” pe care le are cu România, miercuri, în cadrul recepției organizate de ambasadă cu prilejul Zilei Independenței a Statelor Un

Mihai Leu s-a întors la Hunedoara pentru a rămâne veşnic. Trupul campionului a fost depus în Casa de Cultură / Numeroşi localnici l-au aşteptat şi l-au aplaudat - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Trupul campionului la box şi raliuri Mihai Leu a ajuns, miercuri seară, la Hunedoara, cu un cortegiu din care au făcut parte şi maşini ale Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. La sosirea la Casa de Cultură din Hunedoara, numeroşii localnici ca

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/34°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

17°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/26°
vin.

20°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°