● Abraham Lincoln, vînător de vampiri / Abraham Lincoln: Vampire Hunter (SUA, 2012), de Timur Bekmambetov; Vînătorii de capete / Hodejegerne (Norvegia, 2011), de Morten Tyldum.
Abraham Lincoln, vînător de vampiri e un Bildungsroman de benzi desenate în mişcare, în care Abe cel Cinstit scrie istoria Americii cu un topor, măcelărind noapte de noapte, o viaţă întreagă, cu mişcări neo-hongkonghisto-post-matrixiene, vampiri sclavagisto-kung-fu-işti din statele sudiste. Pentru regizorul Timur Bekmambetov (originar din Kazahstan), vampirismul kung fu (al benzilor desenate din seria Blade, să zicem) şi istoria preşedinţiei americane sînt doar două rezerve iconografice situate pe picior de egalitate, pe care le poate corci fără sfială, deşi corceala se ţine într-o oarecare măsură ca metaforă: nu e sclavagismul un fel de vampirism? Şi oare nu e adevărat că Lincoln a ras sclavagismul? Ce-i drept, a prezenta una din taberele care s-au confruntat la Gettysburg ca pe o adunătură de vampiri e ireverenţios faţă de căzuţii Sudului (şi faţă de descendenţii lor), dar s-au comis ultraje mai mari (nu împotriva sclavagiştilor, ci a victimelor acestora) în filme cu mult mai mult ştaif, precum Naşterea unei naţiuni sau (mai puţin evident, dar argumentabil) Pe aripile vîntului. Într-un fel, după cum observă Amy Davidson pe unul dintre blogurile revistei The New Yorker, filmul lui Bekmambetov nu e un omagiu tocmai nepotrivit la adresa lui Lincoln: acesta din urmă a vrut democraţie, or, ce poate fi mai democratic decît o reprezentare a lui cu toporul în mînă, în 3D şi în mişcare cînd încetinită, cînd accelerată, printre modele florale pretty, compuse din picături de sînge de vampir? Bekmambetov e un regizor din aceeaşi specie ca Zack Snyder (cel cu 300): un tehno-moron ale cărui aspiraţii la demnitatea unei semnături stilistice se manifestă prin puseuri de grafism silly-extravagant,
