Cel de-al doilea elev eliminat a fost prins copiind după un manual de istorie, în format mic, cumpărat din comerţ.
Proba de Bacalaureat, la matematică şi istorie, s-a desfăşurat azi, 4 iulie, în judeţul Vâlcea fără incidente majore. „Am avut 119 absenţi dintre cei care se înscriseseră la examene şi doi elevi eliminaţi. Unul dintre ei a fost prins cu telefonul mobil, care i-a sunat în timpul probei, telefon pe care nu l-a predat. Cel de-al doilea a fost prins copiind, la istorie, după un manual, în format mic, cumpărat din comerţ. Astăzi, statistic vorbind, 5 din 6 elevi au dat proba la matematică, iar 1 din 6, la istorie. Pe 6 iulie, peste 70 % dintre elevii vâlceni vor da proba de alegere a profilului, la geografie, biologie, anatomie", a spus conf. univ. dr. Remus Grigorescu, preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat.
Rămâi pe adevarul.ro, pentru a afla în timp real toate detaliile despre examenul de Bacalaureat: organizare, subiecte, rezultate Bacalaureat 2012, precum şi multe alte ştiri şi evenimente legate de acest examen.
Calendar Bacalaureat 2012, sesiunea iunie-iulie
- 11-13 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
- 13-15 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
- 18-22 iunie - Evaluarea competenţelor digitale
- 25-27 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
- 2 iulie - Proba scrisă la limba şi literatura română
- 3 iulie - Proba scrisă la limba maternă
- 4 iulie - Proba obligatorie a profilului
- 6 iulie - Proba la alegere a profilului şi specializării
- 8 iulie - Afişarea rezultatelor
- 9 iulie - Depunerea contestaţiilor (între orele 8.00 şi 12.00)
- 10-12 iulie - Rezolvarea contestaţiilor
- 13 iulie - Afişarea rezultatelor finale
REZULTATE BA