De la întrebarea de boltă a tinerei noastre democraţii: a fost revoluţie sau lovitură de stat? la cea, mult mai trivială a zilelor noastre: trebuia Victor Ponta să-şi dea demisia pentru doctoratul său în parte plagiat? te-ai fi aşteptat ca măcar o parte din societatea noastră să aibă capacitatea de a formula răspunsuri independente de interesele celor care răspund. Nu mă aştept la asta de la politicieni sau de la năimiţii care le fac imaginea: dar istoricii sau lumea academică, fie că e vorba de prima sau de a doua întrebare, ar trebui să aibă şi exerciţiul de a răspunde şi solidaritatea de a formula un răspuns în comun.

Dar cîţi academici din România erau preocupaţi de problema plagiatului şi a imposturii academice, despre care am scris aici de atîtea ori, plîngîndu-mă că nu există o protecţie eficientă în România pentru plagiat, că de la cărţi la titluri de ziar se fură totul, imediat şi fără ruşine, înainte de scandalul cu Corina Dumitrescu, Ion Mang şi Victor Ponta? Carmen Muşat şi Vasile Docea, atîta tot, plus cei care au încercat o reglementare mai bună, ca Mircea Miclea. Universităţile de stat cele mai dubioase din România, de la Oradea la SNSPA, rezolvaseră demult problema de imagine, dînd doctorate honoris causa ca să cumpere vanitoşii sau naivii şi să îşi facă imagine. Am scris, tot aici, despre cum Oradea, celebră prin traficul de diplome, a făcut doctor honoris causa nu ştiu cîţi ambasadori. Nu ştiu dacă am mai povestit cum a apărut fenomenul la SNSPA, sub rectorul Vasile Secăreş, care evoluase de la consilierul lui Iliescu la PNL şi de la ADIRI la Eximbank şi dezvolta şcoala cum ştia el mai bine, vînzînd numele NATO pe diplome şi alte asemenea. L-am găsit odată probînd noua togă, desenată pentru ocazia decernării şi m-a întrebat, cum eu avusesem ocazia pe la Harvard, Stanford, etc, dacă avea un aer autentic, dacă se potrivea cu originalul. Cine