Înainte să fi intrat vreodată în cinematograf, am auzit această propoziţie rostită pe un ton glumeţ de către bunica mea cînd îşi petrecea musafirii către ieşire. Tîrziu, după ce intrasem deja de multe ori în cinema, am aflat că era un îndemn al plasatoarelor cinematografelor aflate pe Bulevardul Elisabeta, în perioada interbelică, adresat puhoiului de spectatori care ieşea de la film, pentru a nu se intersecta cu puhoiul de spectatori care dădea buzna la următoarea proiecţie. Îmi şi imaginez tot Bulevardul Elisabeta plin de domniţe simandicoase şi domni eleganţi cu zîmbete largi şi priviri galeşe, cu chef de romanţuri sofisticate şi cu replici tăioase în vîrful limbii, aşa ca în filmele lui Ernst Lubitsch.

Chiar dacă sună ca dintr-o poveste romanţată, primul meu film la cinema a fost Bluebeards’s Eighth Wife, comedia lui Lubitsch, cu Claudette Colbert şi Gary Cooper, de care, evident, m-am îndrăgostit, primul din tripleta clasică şi inimitabilă din care mai fac parte Cary Grant şi Gregory Peck. Numai că lucrurile s-au mai schimbat între timp, puhoaiele s-au risipit în faţa televizoarelor, iar la Cinematecă, erau douăzeci de oameni, nostalgici ai Sărindarului, cu nepoţii de mînă. În prezent, ieşirea din cinema se face prin mall.

Masculin Feminin

DE ACELASI AUTOR O lume minunată Timpuri moderne Un veac de singurătate în cinema „Simt enorm și văz monstruos”În À bout de souffle (1960) al lui Jean-Luc Godard, personajul lui Jean-Paul Belmondo îşi trece degetul mare peste buze, gest pe care îl împrumută de la personajul interpretat de Humphrey Bogart în The Maltese Falcon (1941), film pe care Michel îl vede împreună cu Patricia. Proximitatea starului filmului noir (fie doar din afişe şi de pe ecran) şi acest imitatatio Hollywood se înscriu în acelaşi tipar al asumării fără rest a ficţiunii în realitate, acolo unde realitatea este sărăcită de neputinţ