L-aş fi putut numi campionat european, că tot am avut corespondentul fotbalistic, dar americanii ne-au stricat, încă o dată, planurile. Asta pentru că au trimis un pluton de chitarişti, dintre cei mai apreciaţi în lume la această oră, să se riff-uiască cu plaiurile de poveste ale Semenicului. Vom avea un festival care nu va mai fi dominat autoritar de nordici (nu e un cusur, doar o observaţie statistică!), ci va întinde o hartă largă de naţiuni peste Poiana Lupului. Mai multe despre Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărîna (12-15 iulie) la www.garana-jazz.ro.
● Joi, 12 iulie. Festivalul e deschis de Iordache, unul dintre cele mai interesante proiecte româneşti din ultima vreme, iniţiat de saxofonistul Mihai Iordache, binecunoscut celor care merg la concertele trupei Kumm. Însoţit de Uţu Pascu (contrabas), Tavi Scurtu (tobe), Lucian Nagy (saxofon) şi Petre Ionuţescu (trompetă), Iordache va propune, probabil, spre ascultare noul său produs discografic, One Life Left, o spumă proaspătă de jazz, funk, free şi nu-jazz, bătute împreună întru deliciul urechilor. Odată cu înserarea, scena va fi gazda unuia dintre cele mai aşteptate momente (la nivel pur personal) ale festivalului – recitalul pianistului polonez Slawek Jaskulke. Asta pentru că nu-mi iese din minte o noapte friguroasă din 2006, cînd trioul său a rupt sinapsele, de fericire, fireşte, celor 200 de oameni care au refuzat să se lase doborîţi de oboseală, ploaie şi frig, şi au stat pînă tîrziu în noapte ca să închidă un concert magnific. Unul dintre cele mai bune momente din istoria festivalului, în opinia mea. Jaskulke va fi însă, pentru cei mai mulţi, doar o încălzire pentru supergrupul care-l va urma pe scenă – John Scofield’s Hollowbody Band, primul pluton al invaziei de chitarişti americani de la Gărîna. Dacă maestrul John Scofield nu poate lăsa indiferent nici un degustător contemporan de jazz,
