Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Pascu: Cerusem un salariu cât al rezervelor

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 iulie 2012 ·

Antrenorul explică de ce nu a acceptat să preia echipa feminină de volei SCM-U Craiova, după ce fusese înlocuit de la cârma formaţiei

masculine a aceluiaşi club. Pascu a ţinut să puncteze că pretenţiile sale financiare nu au fost deloc exagerate şi că ar fi fost remunerat la fel ca un jucător de rezervă.

Directorul clubului SCM Craiova, Nicu Stoian, a declarat în presă că de echipa feminină de volei a clubului se va ocupa Puşa Dina după ce Dan Pascu nu a acceptat propunerea de a fi antrenor principal. „Dan Pascu dorea un salariu pe care Consiliul de Administraţie al clubului nu l-ar fi aprobat, deoarece trebuie să ne încadrăm în nişte limite“, a explicat Stoian, fost coleg de generaţie cu Pascu.

Tehnicianul craiovean, care la sfârşitul lunii mai a fost anunţat pe nepusă masă că va fi înlocuit de la cârma echipei masculine de volei SCM-U cu un neamţ, Michael Merten, s-a arătat deranjat de declaraţiile directorului clubului şi a ţinut să menţioneze că pretenţiile sale financiare nu au fost deloc exagerate. „Nu doresc scandal, ci doar să lămuresc unele lucruri, să îmi apăr numele şi reputaţia în oraş. Am acceptat ideea că un antrenor este în bătaia vântului şi poate fi schimbat oricând, asta în condiţiile în care realizasem obiectivul cu echipa masculină, accederea în play-off, şi deja făcusem planuri pentru sezonul viitor. Am acceptat apoi să preiau fetele, cerând buget pentru locurile 1-5, sprijin la transferuri şi mână liberă la echipă. Când am discutat de contract am cerut o sumă puţin mai mare decât cea pe care o luam la echipa masculină. Să faceţi o comparaţie, la echipa masculină aveam al 11-lea salariu, deci titularii şi încă patru rezerve luau mai mult decât mine. Acum am cerut o sumă la nivelul unei jucătoare de rezervă. Nu mi s-a acceptat, asta este, mergem mai departe, dar nu vreau să se înţeleagă că alerg după bani“, a spus Pascu, de t

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 40 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 28 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 46 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 21 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°