Campionatul Naţional de Pescuit la Crapşi-a desemnat câştigătorii etapei secunde.
Etapa a II-a a Campionatului Naţional de Pescuit la Crap, desfăşurată pe Lacul Corbu, şi-a desemnat câştigătorii. În clasamentul general, pe primul loc s-a situat Energy Carp Braşov, cu un total de 1.640,26 kilograme. Pe locul al doilea s-a clasat Carping Bucureşti, cu 1.615,93 kilograme, iar pe locul al treilea echipa AVPS Bucureşti/Baricada, cu 1.509,56 kilograme.
Întregul clasament şi informaţii despre calendarul competiţional de pe Lacul Corbu puteţi găsi pe site-ul ww.crapimari.ro. Arbitrajul a fost asigurat de un lot de arbitri desemnat de AGVPS şi s-a făcut cu respectarea regulamentului FIPSed. Fiecare club sau asociaţie a putut înscrie un lot de 11 membri. Campionatul va continua în vara aceasta cu etapa a treia (între 12 iulie şi 15 iulie), când se vor desemna câştigătorii pentru Campionatul Mondial. În perioada 16-19 august 2012 va avea loc Cupa „Rig" la crap, editia a XII-a.
La eveniment sunt aşteptaţi şi spectatori, nu numai pescari. Sezonul competiţional va culmina cu ediţia a XIV-a a Campionatului Mondial de Pescuit la Crap 2012, care se va desfăşura în perioada 27-30 septembrie 2012 şi va prilejui o serie întreagă de evenimente de anvergură, destinate participanţilor şi publicului spectator. „România liberă" - ediţia de Sud Est vă va oferi amănunte pe parcursul desfăşurării sezonului competiţional de la Lacul Corbu. Campionatul Naţional de Pescuit la Crapşi-a desemnat câştigătorii etapei secunde.
Etapa a II-a a Campionatului Naţional de Pescuit la Crap, desfăşurată pe Lacul Corbu, şi-a desemnat câştigătorii. În clasamentul general, pe primul loc s-a situat Energy Carp Braşov, cu un total de 1.640,26 kilograme. Pe locul al doilea s-a clasat Carping Bucureşti, cu 1.615,93 kilograme, iar pe locul al treilea echipa AVPS Bucureşti/Ba