Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amendaţi de jandarmi cu 10.400 de lei, pentru că au recoltat ilegal fructe de pădure din zona Arieşeni

Publicat in Alba24, miercuri 4 iulie 2012 ·

Treisprezece persoane, originare din judeţul Bihor, au fost sancţionate contravenţional de jandarmii montani. deoarece au fost surprinse în timp ce recoltau ilegal fructe de pădure din zona Arieşeni, judeţul Alba, în perioada de 2-3 iulie,. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 10.400 de lei. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării şi predate ocolului silvic competent teritorial peste 300 kg de afine nesortate.

Pentru prevenirea acestor fapte ilegale, jandarmii reamintesc cetăţenilor că recoltarea din fondul forestier naţional a produselor nelemnoase specifice, fără acordul proprietarului şi/sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii constituie contravenţie silvică şi se sancţioneazã cu amendă de la 800 lei până la 1.000 lei.

Produsele nelemnoase specifice fondului forestier naţional sunt reprezentate prin: faună de interes cinegetic, peşte din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier, fructe de pădure, seminţe forestiere, ciuperci comestibile din flora spontană din cuprinsul acestuia, plante medicinale şi aromatice din cuprinsul acestuia, răşină, alte produse. Produsele pădurii aparţin proprietarilor sau deţinãtorilor acesteia, după caz, cu excepţia faunei de interes cinegetic şi a peştelui din apele de munte. Recoltarea şi/sau achiziţionarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier se fac pe baza avizelor, a autorizaţiilor şi a actelor de estimare eliberate de unităţile silvice pe principiul teritorialităţii, în conformitate cu normele tehnice aprobate prin ordin al conducãtorului autoritãţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=99800

Treisprezece persoane, originare din judeţul Bihor, au fost sancţionate contravenţional de jandarmii montani. deoarece au fost surprinse în timp ce recoltau ilegal fructe de pădure

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM: Cod galben de ploi în 17 judeţe

Mediafax acum 54 minute
Sunt vizate judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Iaşi, Neamţ, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa şi Argeş. Conform ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Car

Cât de cald va fi la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 35 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 24 iunie. Potrivit meteorologilor, temperaturile la început de vară vor fi mai ridicate decât cele normale în majoritatea regiun

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Cod galben de PLOI și FURTUNI în România! Vremea rea va cuprinde întreaga țară

Gandul acum 35 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi și furtuni severe pentru mai multe județe din nordul și estul țării. De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică de vreme rea pentru întreaga țară. Astfe

Mii de locuitori din Papua Noua Guinee, evacuaţi din calea alunecării de teren

Mediafax acum o ora
Echipele de ajutorare din naţiunea din Pacific au ajuns încă de vineri în regiunea Enga, în nordul regiunii Enga, greu accesibilă, deşi oficialii au declarat că şansele de a găsi supravieţuitori sunt mici. Locuitorii au declarat că au folosit lopeţi

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 3 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

UPDATE - Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz / După difuzarea imaginilor, poliţia a anunţat că unul dintre agresori a fost deja reţinut - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Şeful unui post de poliţie din mediul rural, reținut pentru că ar fi luat mită de la un om de afaceri. Reacția conducerii IPJ Maramureș

Ziare.com acum 35 minute
Șeful unui post de poliție din localitatea Băiuț, Maramureș, a fost reținut de ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie, care îl suspectează că a primit mită de la un om de afaceri din localitate. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 4 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°