Daca ne ridicam deasupra zilei de azi si privim roata istoriei noastre recente, constatam ca dupa 22 de ani am ajuns in acelasi punct haotic, bezmetic si distructiv in care eram in 1989. Nu ne mai dorim sa distrugem epoca Ceausescu (in frunte cu insusi dictatorul), sa bagam la puscarie activistii de la varf si sa starpim relicvele comuniste. Se aud insa voci tot mai clare, distinctive, iminente de distrugere a ceea ce a mai ramas din epoca Basescu (in frunte cu insusi dictatorul), bagarea la puscarie a activistilor portocalii de top si starpirea relicvelor basiste care au mai ramas, de parca ar fi niste naparci dispensabile, cu Patapievici cu tot. Carevasazica, societatea in ansamblul sau, nu a invatat ceva util in termenul dat de mult prea injuratul Silviu Brucan si a ramas tot la ideea de tranzitie – chiar daca nu avem habar nici de la ce pornim in tranzitie si catre ce vrem sa ne indreptam cand tranzitia perpetua se va fi terminat, in sfarsit. Ideea primordiala in “democratia noastra originala” este tot de demolare din temelie a ceea ce a fost mai dinainte, fara macar o propunere reformatoare pozitiva sau cladirea pe lucruri pozitive oranduite cu truda anterior – spre exemplu in domenii precum educatia, cultura si armata, fundamentale pentru temelia statului roman.

Chestiunea nu este noua – cei din Piata Universitatii vroiau sa starpeasca orice urma de comunism, Conventia Democratica venise chitita si ea in 1996 sa demoleze “noii comunisti” si gandirea iliesciana, Nastase in 2000 a construit pe demolarea si dizolvarea PNTCD-ului, anul 2005 a insemnat o victorie a lui Basescu asupra “regimului Nastase” si o demolare a unui mit al invincibilitatii – cu continuarea demolarii complinita zilele trecute. Basescu, demolatorul –sef al tarabelor ilegale din Bucuresti, al Guvernului Ciorbea, al lui Adrian Nastase si Mircea Geoana se pregateste sa fie el insusi demolat