Nici premierul Victor Ponta şi nici Biroul de presă al Guvernului nu au răspuns până la această oră cererii cotidianului "Adevărul" de a lămuri absenţa masterului de la Catania, master care a figurat ani de zile în CV-ul său, dar care n-a fost niciodată absolvit.
Deşi nu a răspuns solicitării noastre, Ponta a publicat pe blogul personal un răspuns în care spune că a făcut un curs de drept penal internaţional la Universitatea din Catania, curs finalizat cu o diplomă.
Diploma, pe care a trimis-o şi cotidianului "Adevărul", arată că premierul a absolvit un curs de formare avansată, cee ace este cu totul altceva faţă de un master, cum a scris el în CV şi cum a putut citi toată lumea în CV-ul său valabil înainte de 19 iunie 2012.
Pe blog, Ponta precizează: "Am scos, la un moment dat, referirea din CV-ul oficial, pentru ca am vrut sa pastrez in acesta mai ales lucruri referitoare la activitatea mea politica. Este un curs de mai multe luni, finalizat cu lucrare, calificativ si diploma".
Diploma scoasă acum la vedere dovedeşte că nu a fost vorba de master, adică nu face decât să confirme ceea ce spunea "Adevărul": premierul nu a absolvit nicun master la Universitatea din Catania.
Premierul ignoră în textul de pe blog diferenţele dintre cele două tipuri de diplomă, mizând probabil pe faptul că toate aceste chestiuni sunt înţelese doar de cei din lumea universitară: studenţi, absolvenţi, cadre didactice, cercetători etc.
Studiile universitare de masterat sunt a doua treaptă a studiilor universitare, şi asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licenţă sau într-un domeniu apropiat, dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică şi constituie o bază pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale.
Profesorul universitar Cristian Preda explică: "Master este o calificare, o diplomă universitar