USL a declanşat un atac de proporţii împotriva tuturor instituţiilor care nu-i erau subordonate. A început cu o serie de ordonanţe de urgenţă prin care a trecut în subordinea Guvernului instituţii precum Arhivele Statului, Institutul Cultural Român, Monitorul Oficial. În paralel, a schimbat componenţa organismelor care ar fi fost abilitate să se pronunţe asupra acuzaţiei de plagiat - Consiliul Naţional de Etică şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
Au urmat, în ritm accelerat, conducerile televiziunii şi ale radioului public, Avocatul Poporului şi preşedinţii celor două Camere. S-a încercat şi schimbarea componenţei Curţii Constituţionale (Crin Antonescu declarase că ţara nu poate fi guvernată fără revocarea judecătorilor CCR, ministrul Justiţiei a depus o sesizare privind presupusa incompatibilitate a doi dintre judecătorii Curţii), dar, în urma unor semnale viguroase venite din partea ambasadorului SUA şi a comisarului european pentru Justiţie, a anunţat, printr-un comunicat, că „în nici un moment nu s-a pus problema ca USL să iniţieze revocarea vreunui judecător al Curţii Constituţionale".
Acţiunile au fost, fiecare în parte, aproape legale, cu forţările cu care fusesem deja obişnuiţi în ultimii trei ani (abuz de ordonanţe de urgenţă, încălcarea procedurilor parlamentare, lipsa argumentelor plauzibile). Asta nu înseamnă că au fost şi legitime. Argumentul USL e că, o dată ce au majoritatea, ar fi îndrituiţi să aibă şi puterea. Argument fals, căci democraţia nu presupune concentrarea întregii puteri în mâinile unei singure forţe politice, ci, dimpotrivă, existenţa unui echilibru al puterilor. Există instituţii create tocmai pentru a limita puterea majorităţii, pentru a asigura minorităţii un spaţiu de acţiune. Radioul şi televiziunea publică, Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului