Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blondă şi băştinaşă - Gustul românilor în materie de bere

Publicat in Adevarul, miercuri 4 iulie 2012 ·

Un român consumă anual 89 de litri de bere produsă în ţara noastră. Iar pentru a-şi cumpăra 1 litru, el munceşte o jumătate de oră. Calculând, înseamnă că două zile dintr-un an românul lucrează numai ca să poată bea bere. În comparaţie, un european munceşte doar 8 minute pentru a-şi permite o bere.

„În România, 98% din piaţă este acoperită de producţia locală. Unul din două judeţe ale ţării are o fabrică de bere. Românilor le place atât de mult berea autohtonă, în special cea blondă, încât importurile – ca şi exporturile - înregistrează cel mai mic nivel din industria alimentară. Se poate spune astfel că sectorul berii este unul patriotic“, a declarat Constantin Bratu, preşedintele Asociaţiei Berarilor din România.

Patriotismul românilor băutori de bere este comparabil cu cel al belgienilor, cehilor, irlandezilor şi nemţilor, veteranii mondiali ai berii.

Favorita românilor este berea la pet, despre care Constantin Bratu subliniază că are aceleaşi calităţi cu cea la sticlă: „Dar este normal ca, o dată desfăcut recipientul, berea să fie consumată cât mai repede, pentru că altfel i se alterează proprietăţile“.

Peste jumătate din consum este reprezentat de berea îmbuteliată în pet (51,3%), iar restul de berea la sticlă (30,2%), la cutie (14,8%) şi la draught (3,7%). Per total, românii beau 17 milioane de hectolitri pe an din băutura considerată hrănitoare şi sănătoasă datorită ingredientelor naturale.

Dacă ar fi după Berarii României, ei ar încuraja consumul berii fără alcool, despre care spun că este subapreciată de români: „Berea în general are puţine calorii şi decât să bei un suc carbogazos sau unul plin de conservanţi şi coloranţi, mai bine bei o bere fără alcool“.

Berea este prima băutură alcoolică produsă în varianta fără alcool. „Şi este de asemenea băutura care te scuteşte de mahmureală după o petrecere“, arată şeful Berarilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Istvan Kovacs arbitrează finala Ligii Campionilor!

Ziua Constanta acum 38 minute
Succes important pentru arbitrajul românesc! UEFA a anunțat brigada de arbitri pentru finala UCL dintre PSG și Inter din care fac parte patru români. Meciul se joacă sâmbătă, 31 mai, de la ora 22:00, pe Allianz Arena (München). Istvan Kovacs se va a

Trump, nou atac virulent la adresa Uniunii Europene: Este „mai rea” decât China

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Uniunea Europeană este „mai rea decât China”, la doar câteva ore după ce Washingtonul și Beijingul au convenit să reducă tarifele punitive și să detensioneze războiul comercial, notează Politico.

Nicuşor Dan: Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Cât de mult ele vor putea să crească asta e o discuţie la care nu vreau să mă angajez în momentul de faţă / El şi-a prezentat diploma de bacalaureat - FOTO/ VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul independent din turul doi al alegerilor prezidenţiale Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă, dar cât de mult acestea ar putea creşte este o discuţie la care nu doreşte să se angajeze

AEP, precizări despre dezinformările din mediul online referitoare la operațiunile efectuate în secțiile de votare în ziua alegerilor (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Având în vedere informațiile false lansate în mediul online cu privire la operațiunile efectuate în secțiile de votare organizate în țară și în străinătate la alegerile prezidențiale din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage aten

Cumpărătorii monedei meme $TRUMP plătesc milioane de dolari pentru şansa de a lua cina cu preşedintele Trump / Prezenţa președintelui SUA nu este garantată şi că evenimentul poate fi anulat din orice motiv

G4Media acum 47 minute
Cumpărătorii criptomonedei $TRUMP, lansată de preşedintele Donald Trump, vor afla luni dacă se numără printre câştigătorii unei cine exclusiviste cu fostul preşedinte, care va avea loc pe 22 mai la clubul său privat din apropierea Washingtonului D.C

Nicuşor Dan, despre problema cerealelor ucrainene care au invadat piaţa din România: Acele cantităţi de grâne trebuiau să tranziteze România, nu să se descarce în ţară. Autorităţile fiscale româneşti sunt de vină

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, luni, referindu-se la problema cerealelor din Ucraina care au ajuns în România, că acele grâne trebuiau doar să tranziteze România, nu să rămână în ţară, el considerând că de

Doi români, arestați în Elveția după ce au jefuit mai multe case evacuate din cauza pericolului de alunecare de teren

Adevarul acum o ora
Doi români au fost arestați de autoritățile elvețiene după ce au intrat prin efracție într-un sat evacuat din cauza pericolului de alunecare de teren și au jefuit mai multe case.

O pană masivă de curent paralizează metroul londonez

News.ro acum o ora
O pană masivă de curent s-a produs luni după-amiază şi a paralizat o parte a reţelei de transportul subteran din Londra, potrivit Transport for London (TfL), operatorul de transport local. Pana de curent a lovit sud-vestul Londrei în jurul orei loca

Marius Tucă Show începe marți, 13 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 23 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

VIDEO. Sportiva Cristina Neagu, decorată de Președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni- „Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență“

Ziua Constanta acum 4 ore
Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia din activitatea sportivă. În prezența in

Vremea

București
acum

11°
lun.

8°/16°
mar.

8°/18°
mie.

9°/19°
joi

9°/23°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/17°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/17°
joi

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/14°
mar.

2°/16°
mie.

4°/15°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/17°
mar.

2°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/22°