Banca Centrală Europeană trebuie să implementeze mai multe măsuri, nu doar să reducă dobânda-cheie, reducere anticipată deja de pieţe, pentru a stimula creşterea economică, iar autorităţile ar trebui să intensifice programele de achiziţionare de active.
Pentru Shane Oliver, preşedintele departamentului de strategie de investiţii şi economist-şef la AMP Capital Investors, o reducere a dobânzii cheie nu ar reprezenta „o diferenţă majoră” pentru economia europeană deoarece aceste dobânzi nu sunt reflectate în sistem, anunţă CNBC.
Mecanismul de transmisie monetară
„Ei trebuie să facă ceva cu privire la faptul că mecanismul de transmisie monetară din Europa s-a defectat”, a declarat Oliver pentru postul de televiziune CNBC. „Ei au deja dobânzi la nivel minim record, însă condiţiile de creditare din ţări ca Spania, Grecia, Italia, şi aşa mai departe, sunt extrem de dificile. Ei ar trebui să se asigure că dobânzile obligaţiunilod din acele ţări vor scădea”, a adăugat economistul american.
Dobânzile obligaţiunilor suverane de referinţă din Italia şi Spania se situează în prezent la 5,7%, respeciv 6,2%, comparat cu nivelul de 1,6% al obligaţiunilor similare germane, considerate cele mai sigure din regiune. Pentru a reduce costurile de împrumut ale Spaniei şi Italiei, BCE ar trebui să urmeze exemplul Băncii Angliei şi să achiziţioneze direct aceste obligaţiuni, a declarat Oliver.
FMI: BCE trebuie să achiziţioneze active
Comentariile lui Oliver survin declaraţiilor lui Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, care consideră că relaxarea politicilor monetare nu reprezintă cea mai bună soluţie pentru Europa.
„BCE are spaţiu suficient în ceea ce priveşte politica monetară tradiţională. Nu suntem siguri, însă, că aceasta reprezintă cel mai indicat mijloc în acest moment”, a declarat Lagarde în cad