Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat că motivele invocate de USL pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu sunt, de fapt, motive politice și nu de încălcare a legii, însă întrucât acesta va fi urmat de votul popular, demersul este justificat.
„Fiecare din actele incriminate de documentul USL, poate fi explicat de președintele Băsescu. Acesta este un document politic, care nu ar avea sens dacă nu ar fi urmat de un referendum. Dar având în vedere că oamenii au șansa să se pronunțe în legătură cu suspendarea președintelui, acest demers este justificat", a spus Cristian Tudor Popescu.
Birourile Permanente au decis ca joi, la ora 10.00, să aibă loc şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru citirea cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
În şedinţa de plen va fi citită cererea de suspendare a preşedintelui.
Şeful statului este invitat la şedinţa de plen pentru a-şi expune punctele de vedere.
Cererea de suspendare este transmisă apoi Curţii Constituţionale spre avizare.
Parlamentului va cere Curţii un termen până la care să se pronunţe.