Comisia Europeană nu se implică în situaţiile politice interne din ţările membre, dar urmăreşte evoluţiile din România cu privire la independenţa justiţiei, a declarat miercuri, la Bruxelles, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Reprezentanţii Comisiei precizează că au luat act de declaraţiile recente prin care Guvernul a dat asigurări cu privire la păstrarea componenţei Curţii Constituţionale, iar în acest context analiza cerută de comisarul Viviane Reding nu ar mai avea obiect. Situaţia e totuşi urmărită în continuare. Justiţia din România e subiect al monitorizării în cadrul aşa-numitului Mecanism de Cooperare şi Verificare. Raportul cu privire la evoluţia justiţiei va fi prezentat luna aceasta.
Mark Grey, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat pentru corespondentul Radio Rom~nia Actualit`]i: „Ce urmărim în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare este chestiunea reformei justiţiei şi a luptei anticorupţie. Evident, domnia legii şi respectarea deciziilor justiţiei sunt extrem de importante din acest punct de vedere. Toate lucrurile legate de reforma justiţiei şi de lupta împotriva corupţiei se vor regăsi în raport. În plan general, în afară de recomandări formulate în raportul de ţară, Comisia Europeană poate interveni printr-o procedură de sancţionare a unui stat membru, aşa-numitul infringement, doar dacă e constatată încălcarea legislaţiei europene”. Comisia Europeană nu se implică în situaţiile politice interne din ţările membre, dar urmăreşte evoluţiile din România cu privire la independenţa justiţiei, a declarat miercuri, la Bruxelles, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Reprezentanţii Comisiei precizează că au luat act de declaraţiile recente prin care Guvernul a dat asigurări cu privire la păstrarea componenţei Curţii Constituţionale, iar în acest context analiza cerută de comisarul Vivi