De ce filmele româneşti stau atît de puţin în cinematografele de la noi? Dacă ratezi prima săptămînă, e aproape imposibil să le mai prinzi pe undeva (şi asta în Bucureşti...)

Pentru că trăim într-o societate de consum. Pentru că cinematografele, în special cele de tip multiplex, funcţionează ca orice întreprindere comercială, pe principiul cererii şi al ofertei. Ca să fiu mai clară, lucrurile stau aşa: dacă într-o sală de cinema sînt 3 spectatori sau 300 de spectatori, costurile fixe ale cinematografului sînt aceleaşi – respectiv salariile, electricitatea, uzura aparatelor etc. Nimeni nu şi le poate acoperi cu un grad de ocupare a sălii sub 20%. Apoi, oferta de filme (nu vorbim de calitate, vorbim, strict economic, de produse) e din ce în ce mai mare şi piaţa de desfacere locală restrînsă (sîntem ţara cu cel mai mic număr de cinematografe raportat la populaţie din Europa, şi cred că sîntem pe un loc codaş şi în lume). Şi atunci e firesc ca operatorii de cinema-uri, care nu sînt nici motivaţi, nici constrînşi financiar/fiscal, să distribuie film românesc sau european decît într-o măsură infimă să aleagă să „vîndă“ produse de mult mai „larg consum“. Întrebarea implicită e de ce sînt chiar şi în prima săptămînă în atît de puţine cinema-uri. Iar răspunsul este acelaşi: pentru că nu rentează, pentru că nu le acceptă, pentru că nu sînt obligaţi să o facă.

A meritat efortul imens al aducerii filmului Pina 3D în România? De ce?

A meritat cu vîrf şi îndesat, dar nu din punct de vedere financiar. Atunci cînd am decis să achiziţionăm drepturile de difuzare în România ale acestui film, am hotărît şi că, orice-ar fi, va fi gestul de caritate pentru compatrioţii mei. Am considerat de datoria mea să împart această experienţă cu concetăţenii mei care nu au şansa să vadă un asemenea film în afara ţării.

Spun că a meritat pentru că am beneficiat de un cap