A trecut un secol şi jumă Publicitate tate de la înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). Pentru a marca pragul astei treceri, ASTRA din „Mica Romă“ şi-a trimis „ambasadori“ ai limbii şi culturii române în Oraşul-Lumină şi, nu oriunde, ci chiar în Biserica Română din Cartierul Latin, acolo unde, pe la începutul veacului al douăzecelea, un tânăr cu numele de Constantin Brâncuşi era paracliser şi închinător la duhul pietrei, al lemnului, al metalului, întru nestrămutata credinţă de a-i da increatului alcătuire şi chip. În lăcaşul de închinăciune şi slujire creştină în limba românească din Paris, în faţa mulţimii de români veniţi să-şi ostoiască dorul de „pragul de lume“ numit „acasă“, micul grup de la Blaj a adus ofrande de cuvânt. Numai „Eminescu“ – lucrare în bronz realizată de sculptorul Ion Vlad, sta de veghe sub ploaia rece, în micul scuar din partea dreaptă a bisericii, singur şi nemuritor. (…)
A trecut un secol şi jumă Publicitate tate de la înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). Pentru a marca pragul astei treceri, ASTRA din „Mica Romă“ şi-a trimis „ambasadori“ ai limbii şi culturii române în Oraşul-Lumină şi, nu oriunde, ci chiar în Biserica Română din Cartierul Latin, acolo unde, pe la începutul veacului al douăzecelea, un tânăr cu numele de Constantin Brâncuşi era paracliser şi închinător la duhul pietrei, al lemnului, al metalului, întru nestrămutata credinţă de a-i da increatului alcătuire şi chip. În lăcaşul de închinăciune şi slujire creştină în limba românească din Paris, în faţa mulţimii de români veniţi să-şi ostoiască dorul de „pragul de lume“ numit „acasă“, micul grup de la Blaj a adus ofrande de cuvânt. Numai „Eminescu“ – lucrare în bronz realizată de sculptorul Ion Vlad, sta de veghe sub ploaia rece, în