* este visul unui brăilean de 40 de ani, care suferă de o maladie incurabilă * bărbatul a primit recent o locuinţă socială, însă nu se poate muta aici, deocamdată * încăperea are nevoie de reparaţii capitale, iar costurile depăşesc cu mult posibilităţile lui financiare * cine doreşte să-l ajute pe Marian poate suna la redacţie pentru a primi informaţii suplimentare

A bătut la uşile Primăriei timp de 10 ani ca să primească o locuinţă socială. Marian are 40 de ani şi fiecare zi este o luptă pentru supravieţuire. Ştie că maladia de care suferă este incurabilă, dar o poate ţine în frâu cu tratamentul prescris de medici. Nu a cerşit mila nimănui, doar ceea ce i se cuvine prin lege: o locuinţă decentă, unde să-şi trăiască în demnitate zilele. După ani de promisiuni şi amânări, Marian a primit, în sfârşit, o cameră. Însă nu poate locui aici, deocamdată, pentru că încăperea are nevoie de reparaţii capitale, iar costurile depăşesc cu mult posibilităţile lui financiare.

"Este un vis împlinit!", a crezut Marian atunci când a fost anunţat că Primăria i-a repartizat o locuinţă. După 10 ani de aşteptări, în care viaţa lui s-a împărţit între desele drumuri la spitale în Brăila sau Bucureşti şi căutarea unei gazde unde să îşi poată plăti chiria din venitul de pensionar de invaliditate, a apărut o rază de speranţă. În sfârşit, poate să se liniştească şi să-şi vadă de sănătate. Viaţa a fost aspră cu Marian, dar el nu se plânge. A locuit, de când se ştie, cu chirie, părinţii neavând o locuinţă în proprietate. I-a murit prima soţie, s-a despărţit de a doua, a stat într-un cămin de nefamilişti, a muncit din greu, în construcţii, dar s-a îmbolnăvit. Are acum are o pensie de boală de 400 lei şi o indemnizaţie de handicap de aproape 300 lei. La ultima gazdă plătea chirie 100 lei lunar, dar condiţiile erau deplorabile: apa se infiltra prin acoperiş, iar tavanul stătea să