Studenţii sunt antrenaţi să devină doctori într-un sistem în care medicina este neglijată, subfinanţată şi fără vreo perspectivă imediată de schimbare. Întâmplările din ultimele săptămâni au arătat însă puterea imensă pe care doctorii o pot avea, indiferent de contextul economic sau regimul politic. Dra Sorina Vasile analizează, la rubrica Student la medicină, cum sunt pregătiţi viitorii medici pentru a cunoaşte şi a face faţă unei asemenea responsabilităţi.

Cum sunt antrenată să devin o (altă) piesă mecanică din sistemul medical românesc.

Cel mai mare dar pe care ţi-l poate face viaţa e să te naşti într-o societate aflată în schimbare, unde regulile nu sunt niciodată clare. Îţi sălbăticeşte mintea, te pregăteşte să inventezi mereu chestii noi şi să întorci căile societăţii pe toate feţele posibile. Cred că unii ar numi asta obrăznicie. Şi au dreptate. Galilei, Newton, Sartre sau Dali au fost cei mai neruşinaţi şi nebuni dintre noi. În liceu, profesorii ne vorbeau mereu despre asta printre discuţiile uşor naive despre filosofie, iubire, economie şi literatură. La sfârşitul clasei a XII-a, în 2007, credeam că o să descifrez lumea şi o s-o joc în bine. M-am înscris la facultate sigură că voi învăţa cum să culeg şi să întorc misterele cele mai mari (pe atunci, nu puteam separa omul de relaţiile din jurul lui) şi credeam sincer că medicina stă la baza societăţii.

Din îmblânzire

Cinci ani de facultate mi-au curăţat mintea de naivităţile astea. M-au îmblânzit. Sunt o studentă bună, învăţ – aşa cum mi se cere – algoritmii de diagnostic şi dozele de medicamente. Acum pot să stau chiar şi şase ore nemişcată pe scaun şi să memorez. Nu mă mai gândesc cum să schimb lumea. De fapt, nu mai am aşa mult timp să mă gândesc la orice fel de prostii de genul ăsta. Şi, slavă Domnului, majoritatea colegilor sunt la fel ca mine. Altfel nu ştiu