Una dintre nuvelele satirice de forţă ale literaturii române se numeşte „Vine doamna şi domnul gheneral”, scrisă de Gheorghe Brăescu – el însuşi ofiţer, chiar general - şi publicată în anul 1918.
Subiectul e delicios: anunţata vizită a unui general cu soaţa sa într-un orăşel de provincie moldovenesc provoacă o agitaţie fenomenală, de parcă însuşi vreun sfânt de capacitate mai mică s-ar fi hotărât să se paraşuteze în respectivul punct de pe harta lumii. Astfel, la semnalul venit de la conducerea urbei, întreaga suflare este antrenată într-o regie complicată, menită a satisface exigenţele înaltului cuplu vizitator. Care până la urmă îşi contramandează vizita.
Aşa era odinioară. Fiecare om de rând avea o slăbiciune pentru haina militară. Iar muieretul, ce să mai vorbim... Pentru reprezentantele sexului delicat, erau de-ajuns doi epoleţi şi o sabie sau un revolver la cingătoare, ca să se simtă inundate de secreţiile fierbinţi ale dragostei, în gogoşarii capitonaţi, care le ţineau loc de bikini... Probabil că sabia o fi vreun simbol falic...
Lucrurile nu s-au schimbat peste decenii decât vag, pe la nuanţe. Este adevărat, femeile nu se mai inundă aşa de uşor cu fluidele iubirii, decât de la un anumit grad ofiţeresc în sus, iar stagiul militar nu mai e obligatoriu. Dar armata a rămas una dintre acele puţine instituţii în care populaţia îşi manifestă încrederea.
Sunt curios ce încredere va mai avea populaţia în armată, după dezvăluirile care i-au vizat pe vânătorii de grade militare. Politicieni din toate partidele, plus vedete jurnalistice, alde Turcescu şi Lăzescu.
Se speculează, în aceste zile, pe seama mizei care i-a mânat pe ei să-şi împartă gradele militare ca pe nişte mărfuri de la solduri. S-a zis că vizează cine ştie ce lefuri, cine ştie ce avantaje materiale, de care nu se mai satură.
S-ar putea ca lucrurile să fie mult mai
