Indiferent ce s-ar spune despre motivele care l-au determinat pe Presedintele Traian Basescu sa nu il felicite pe Vasile Blaga pentru alegerea acestuia in fruntea PDL, ratiunea prima a unei atari indiferente sta in faptul fundamental ca cei doi nu mai pot face nimic unul pentru altul si, in consecinta, nu au nevoie unul de altul. Mai exact domnul Basescu nu mai poate ajuta cu nimic PDL iar PDL nu-l mai poate ajuta cu nimic pe seful statului. Dimpotriva, ei se pot doar stanjeni reciproc.

Bulversat profund de "revolutia portocalie" declansata si in partid de propria sa "racheta purtatoare", care a fost Presedintele-jucator, si confruntat nu doar cu un val de antipatie populara ci si cu o adevarata dezintegrare a societatii, PDL se gaseste intr-o situatie similara aceleia in care se afla Partidul Comunist Chinez dupa "revolutia culturala" a lui Mao. Nu stiu daca in Vasile Blaga democrat-liberalii si-au gasit un Deng Xiaoping dar aproape sigur viata ii va impinge spre solutii analoge: detasarea de fostul "cel mai bun fiu al poporului" fara a-l exclude, insa, din panteonul partidului, astfel incat electoratul captiv sa isi pastreze obiectul veneratiei; abandonarea cultului personalitatii acestuia fara a-l acuza, insa, de pacate capitale ci doar de erori omenesti; proclamarea "bandei (pseudo) reformatorilor" ("banda celor patru"?) drept vinovat unic pentru toate relele, intrucat incurajand, in numele luptei cu "sistemul ticalosit", dezordinea sociala si abuzul de putere, a pus in pericol interesele natiunii si a delegitimat partidul.

O asemenea tactica este singura care poate servi in atingerea obiectivelor strategice ale noii conduceri pedeliste: reacreditarea PDL ca partid apartinand sistemului si abandonarea statutului de partid antisistem; monopolizarea de catre PDL a spatiului de la dreapta centrului politic (atat prin absorbirea formatiunilor existente