Teatrul, oglinda fermecată în care ne vedeam sufletul trăind prin viaţa personajelor, eroi sau victime – viaţa netrăită în măruntele noastre vise, doruri, înfrângeri şi încercări de zbor, a trebuit să se adapteze timpului prezent, cu acea ordine a dezordinii vestitoare de prefaceri. Aşa a apărut producţia ArCuB şi Unteatru, în locul acela unde viaţa îşi reclamă dreptul de a se înscrie în imperiul verbului a fi. La intrare, un afiş în alb-negru, ilustrat cu un portret reprezentând-o pe mama pictorului de Whistler. Şi iată-ne, spectatori incurabili, devoratori de teatru, prezenţi în seara zilei de luni, 4 iunie a.c., la premiera spectacolului Trei femei înalte (după Edward Albee, în traducerea lui Mihai Smărăndache, scenografia Vladimir Turturică, straie muzicale Nicu Alifantis şi Sofia Vicoveanca, regia Andrei şi Andreea Grosu cu, în rolul celor trei femei, Cristina Casian (premiul UNITER pentru debut), Florina Gleznea şi Nicoleta Lefter. Despre „decor“ s-ar cuveni să amintim că este o casă în care se va fi locuit cândva, cu parter şi etaj, ale cărei ferestre par astăzi ochi orbi, larg deschişi spre noi, văzătorii, ca şi cum ne-ar întreba: „Unde-s ai noştri?“. În sala de teatru – o scenă ca o tavă, ca o palmă a destinului, parcimonios deschisă, o cortină ca două aripi negre nedesprinse cu zborul, patru rânduri de scaune şi, miracol, o aripă de înger Publicitate – zâmbetul care nu ne mai părăseşte când ochii noştri prind să-şi caute în ochii celor din jur răsfrângere întru bucurie. Povestitorul, Edward Albee, este un mai vechi domn al teatrului american, care şi-a adjudecat şi teritorii din lumea cuvântului de pe toate continentele, prin „acre­ditarea“ cu scrisori gen Cui i-e frică de Virginia Wolf?, Zoo, Story, Echilibru fragil, visul american, ca tot atâtea izbânzi ale geniului dramaturgic, prilejuind talentului interpretativ al unor mari actori di