Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEREREA DE SUSPENDARE a preşedintelui. Vezi acuzaţiile aduse de USL lui Traian Băsescu

Publicat in Antena 3, miercuri 4 iulie 2012 · ·

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc (PSD), a anunţat, miercuri, că documentul pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu este finalizat, conţine 17 pagini şi se referă la ultimii doi ani şi jumătate.

UPDATE 16:31 - Documentul conţine 7 motive de suspendare. Preşedintelui i se reproşează încălcări repetate ale Constituţiei.

Citeşte aici textul integral al cererii de suspendare.

I. Preşedintele a uzurpat rolul Prim-ministrului şi s-a substituit în atribuţiile constituţionale ale Guvernului.

II. Preşedintele a încălcat în mod repetat drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute în Constituţie.

III. Preşedintele a încălcat în mod repetat principiul separaţiei puterilor în stat şi independenţa justiţiei.

IV. Preşedintele a iniţiat un proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei şi a încălcat procedura de revizuire a Constituţiei prevăzută de legea fundamentală.

V. Preşedintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale şi a făcut presiuni directe asupra judecătorilor Curţii, făcându-le „vizite" înaintea unor decizii importante.

VI. Preşedintele a încălcat sistematic principiul neapartenenței politice a persoanei care ocupă funcţia prezidenţială şi a abandonat rolul constituţional de mediator în stat şi în societate.

VII. Preşedintele a încălcat în mod grav prevederile Constituţiei şi principiul fundamental al democraţiei reprezentative, atunci când declară că nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar dacă această formaţiune politică va obţine majoritatea absolută în Parlament.

"Documentul privind suspendarea preşedintelui Băsescu este gata, este redactat şi dau ultimele semnături înainte de a fi depus la Birourile Permanente", a declarat vicepreşedintele Camer

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 10 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°