Am mai semnalat aportul părinţilor la succesele propriilor copii. Esenţiale, fără ei nu se poate. Sunt însă şi cei mai indisciplinaţi. Pe lângă situaţiile când, în competiţii sportive, exemplele sunt deseori negative, cu injurii aduse arbitrilor sau a adversarilor, ei sunt „specialiştii” care dau indicaţii de pe margine. Chiar cunoscători, unii mai degrabă obstrucţionează activitatea antrenorilor şi zădărnicesc planurile tactice pregătite de către cei cărora şi-au încredinţat copiii să-i pregătească. La finalul turneului final de minihandbal recent încheiat la Târgu-Mureş, în care au triumfat două echipe târgumureşene, părinţii şi-au solicitat la maximum fetiţele care s-au bătut timp de trei zile pentru a ajunge pe podium. Entuziasmul a fost atât de mare încât micuţele au suportat cu stoicism toate indicaţiile „regizorilor” care le aranjau preţ de peste o oră pentru poze. Era o misiune dificilă să obţii o imagine care poate fi publicată. Solicitam poza de grup în care să apară doar echipa medaliată, le aranjam în aşa fel încât să fie vizibilă fiecare jucătoare, dar nu mai încăpeam de mulţimea de „cameramani”, sau „regizorii” care trimiteau şi jucătoare care nu făceau parte din acel lot. Mai mult, pentru a smulge două vorbe unei jucătoare evidenţiate trebuia să treci peste alte piedici. „Lasă vorba, treci la o poză cu ….”, sau erau suspicioşi, nu cumva un „agent secret” al vreunei echipe să le fure.

Toate acestea, în ciuda faptului că fetele erau epuizate de efort şi emoţii şi că era programată o „şedinţă foto” în sala unde fac antrenament. Mai degrabă copiii dau lecţii de maturitate şi fair play. Antrenorii îmi vor da dreptate, părinţii mă vor apostrofa pentru critici.

Am mai semnalat aportul părinţilor la succesele propriilor copii. Esenţiale, fără ei nu se poate. Sunt însă şi cei mai indisciplinaţi. Pe lângă situaţiile când, în competiţii sport