„Soarta le surâde celor curajoşi“ este concluzia desprinsă de prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, secretarul general al tinerei Societăţi Române de Rinologie (SRR), la bilanţul primului an de activitate al acestei asociaţii ştiinţifice, în editorialul care deschide volumul al doilea şi primul număr din acest an (ianuarie-martie) al revistei SRR, ROMANIAN JOURNAL OF RHINOLOGY. Şi, într-adevăr, în fapte şi cifre, primul an de existenţă SRR a însemnat 150 de membri înscrişi, publicarea primelor patru numere ale revistei, participarea în calitate de co-organizator la congresul Asociaţiei Române pentru Chirurgie Endoscopică şi alte Tehnici Intervenţionale, precum şi afilierea SRR la Societatea Europeană de Rinologie. Dar, fără îndoială, evenimentul principal în viaţa tinerei asociaţii l-a constituit organizarea, în toamna trecută, a primului congres SRR, sub patronajul Academiei Române şi cu largul concurs al comunităţii rinologice internaţionale: au fost prezenţi 272 de participanţi, colegilor români alăturându-li-se experţi ai domeniului din SUA, Germania, Italia, Belgia, Spania, Franţa, Egipt, Croaţia etc. Planurile de viitor sunt, desigur, pe măsura începutului, pe lângă organizarea de programe educaţionale (la Bucureşti şi la Iaşi) şi a următorului congres SRR (în 2013), conducerea Societăţii Române de Rinologie (preşedinte – prof. dr. Dorin Sarafoleanu) şi a revistei (redactor şef – prof. dr. Codruţ Sarafoleanu) ţintind indexarea Romanian Journal of Rhinology în PubMed şi în Thomson-Reuters Master Journal List (ISI). Obiectiv care nu pare îndepărtat, după cum o relevă calitatea conţinutului. Din numărul amintit al revistei SRR, remarcăm studiul original semnat de prof. dr. Ranko Mladina (Zagreb), privind implicaţiile clinice ale malformaţiilor septului nazal. În marea majoritate a cazurilor, forma finală a septului este rezultatul dezvoltării defectuoase a com