Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a elaborat recent un proiect de Hotărâre pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea ministerului, în urma căruia Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB) va avea un număr maxim de 190 de angajaţi. Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti va fi subordonată Ministerului Transportului şi "poate utiliza un număr maxim de 190 de posturi", se arată în proiect. Potrivit acestuia, ministrul Transporturilor şi infrastructurii va fi ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 3 secretari de stat, faţă de 4 cât sunt prevăzuţi în actuala legislaţie.
AMTB a fost înfiinţată la sfârşitul anului trecut, fostul ministru al Transporturilor numindu-l drept director general al unităţii pe Adrian Criţ. Acesta anunţa, la 4 ianuarie, că în a doua parte a anului viitor se va implementa un sistem prin care un posesor de card activ RATB sau Metrorex va putea circula cu toate mijloacele de transport, încărcând diferite tipuri de abonament.
"O să încercăm să avem tarife unice, un sistem de tarifare unic, care se va aplica tuturor operatorilor de transport public din zona metropolitană. Vorbim aici de operatorii de transport privaţi, de RATB, Metrorex şi de CFR Călători, partea regională", a declarat pentru agenţia Mediafax Adrian Criţ, directorul general al Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti (AMTB).
El a afirmat că strategia la care lucrează AMTB vizează bilete şi abonamente de călătorie combinate pentru toţi operatorii de transport, modalităţile de calcul al preţului integrat şi distribuirea veniturilor rezultate, precum şi integrarea reţelelor de vânzări.
Criţ a explicat că pentru integrarea tarifară vor fi implementate două modele. Primul implică un preţ orar pentru călătorii, iar cel de-al doilea presupune introducerea mai multe tipuri de abonament pentru di