Ion Cristoiu: La vederea Constitutiei, Crin Antonescu face o noua criza. Daca ar fi sa-i credem pe angajatii din Romania de azi, lunea e cea mai nesuferita zi a saptaminii. Weekendul s-a incheiat si urmatorul se anunta a veni doar peste patru zile. Mult mai grav, lunea trebuie sa te intorci la munca, si patronul sau seful, convins ca te-ai odihnit in cele doua zile si ceva de weekend, te pune la treaba. Ieri, luni, 2 iulie 2012, copresedintele USL, Crin Antonescu, a avut doua iesiri publice. Daca ne gandim ca tocmai intr-o astfel de zi nesuferita, liderul PNL s-a vazut obligat sa se trezeasca si sa atinga efortul cumplit cerut de doua iesiri publice, intelegem de ce interventiile fostului viitor presedinte al Romaniei au stat sub semnul crizei care-l defineste si care i-a adus alintul de Crizel Antonescu. Integral in EVZ.
Cine plange democratia, plange la mormant strain. Monica Macovei striga "Oameni, treziti-va! Suntem in plina lovitura de stat!", Raluca Turcan acuza ca liderii USL "au lansat un adevarat linsaj politic impotriva institutiilor statului", Curtea Constitutionala se plange la Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia) cu privire la ceea ce numeste a fi "atacurile fara precedent la adresa Curtii Constitutionale si a judecatorilor sai", Stolojan trimite o scrisoare eurodeputatilor despre derapajele Guvernului USL de la democratie, relateaza Bursa.ro
Elena Udrea: Mai simplu este ca Antonescu sa mearga la Cotroceni inaintea lui Basescu si sa ii ocupe scaunul. Deputatul PDL Elena Udrea a postat aseara pe contul de Facebook, intrebandu-se "de ce ce toata mascarada din Parlament" atata timp cat Ponta si Antonescu nici macar nu mai mimeaza respectarea Constitutiei. "In conditiile in care USL, Ponta si Antonescu nici macar nu mai mimeaza respectarea Constitutiei, a legilor, a statului de drept, a institutiilor d