Mulţi copii au ieşit plângând din examenul de ieri. Unora le-a venit rău de la căldură, alţii au încercat să copieze, iar unul a fost prins cu droguri şi scos pe brânci din sala de examen.
Ieri, absolvenţii de liceu au dat proba obligatorie a profilului: matematică sau istorie. Examenele nu au fost lipsite de peripeţii. La Huşi, o elevă a leşinat în timpul probei din cauza căldurii şi a emoţiilor. După ce i s-a acordat primul ajutor, fata a putut să-şi continue lucrarea. La Suceava şi Botoşani, trei candidaţi au fost scoşi din examen: unul avea fiţuici, iar ceilalţi au fost prinşi cu telefoane mobile. La Focşani, un elev a adus în sala de examen o carte de buzunar cu rezolvări la toate disciplinele şi şase pliculeţe cu etnobotanice. Puştiul a fost săltat de jandarmul de serviciu.
Matematica, cea mai grea probă
La Bucureşti, copiii care au ieşit de la Colegiului Tehnic „Traian" s-au plâns de dificultatea subiectelor la matematică. „Nu am făcut nimic, nimic!", explica printre suspine prima fată care a ieşit din examen. După minute bune, părinţii candidaţilor, nelipsiţi din faţa porţii, au reuşit să-i oprească lacrimile, cu glume amare: „Lasă, mamă, venim şi la toamnă", au adoptat-o mamele altor elevi.
„Nici nu ne-a predat la clasă materia din care au fost subiectele astea", spunea şi unul dintre primii băieţi ieşiţi din examen. „Clar, ne vedem la toamnă, în formaţie completă", confirma un altul. „O fată a dat foaia albă, nu a scris nimic, i-a spus că trebuie să scrie ceva, ca să îi ia lucrarea în consideraţie. A luat pixul şi a scris «Nu ştiu» şi a dat lucrarea", povestea o candidată. Aceştia erau candidaţii de la M2.
Irina Andrei, profesoară de matematică la Colegiul UCECOM „Spiru Haret" din Capitală e de părere că la M2, cel puţin, subiectele au fost accesibile: „Spre deosebire de anul trecut, subiectele au fost mai uşoare