Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Admitere Liceu 2012: Înscrierile încep pe 6 iulie

Publicat in Ziua Veche, miercuri 4 iulie 2012 ·

Pentru prima etapă de repartizare computerizată care va avea loc pe 14 iulie sunt aşteptaţi să se încrie la admiterea la liceu peste 160.000 de elevi, începând din 6 iulie.

Calendarul MECTS prevede că în perioada 5-8 iulie completarea fişelor de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora. Între 6 şi 9 iulie va avea loc verificarea, de către părinţi şi candidaţi, a fişelor de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator. Ultima corectare a erorilor şi confirmarea încheierii modificărilor operate în fişele de înscriere.

Repartizarea computerizată va avea loc pe 14 iulie. Aceasta se va face ordonând candidaţii în judeţul respectiv descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare pâna la cel cu media cea mai mică, la una din opţiunile exprimate. Media de admitere cu media aritmetică dintre media obţinută la capacitatea susţinută în clasa a VIII-a şi media generală de a absolvire a claselor V – VIII.

Când se ajunge la un candidat, se caută în lista sa de opţiuni prima opţiune validă la care există locuri libere. Ordinea opţiunilor de pe fişă este prin urmare semnificativă, prima opţiune exprimată este luată în considerare înaintea celorlalte opţiuni. În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opţiunile exprimate pe fişă el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere şi va trebui să participe la o sesiune ulterioară organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune. Situaţia poate apare în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opţiuni, opţiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alţi candidaţi care au medii mai mari. Pentru a afla mai multe informaţii despre metodologia de admitere şi despre Evaluarea Naţională, puteţi vizita site-ul edu

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 4 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 7 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 5 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 11 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 7 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 5 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 10 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 7 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 11 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Ministrul britanic de externe David Cameron, victima unei farse. A avut o convorbire video cu o persoană care s-a dat drept fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko

News.ro acum 4 ore
Ministrul britanic de externe David Cameron a avut un schimb de mesaje şi a purtat o convorbire video cu o persoană care pretindea că este fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, dar s-a stabilit ulterior că interacţiunile au fost de fapt o far

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°