Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unica.md face vara mai răcoroasă! (P)

Publicat in Adevarul, miercuri 4 iulie 2012 ·

Revista online pentru femei unica.md salută toate femeile în cea mai fierbinte și colorată perioadă a anului! În ediția din această lună aflați totul despre aerul condiționat, care sunt beneficiile fructelor sau legumelor de sezon, vedeți cum afectează viața insuficiența de apă în organism și ce trebuie să faceți ca să evitați deshidratarea.

Femeile care se pregătesc să devină mămici vor descoperi cu uimire că dansul oriental le poate ajuta să conceapă un copil. De asemenea, aici, viitoarele mămici mai pot găsi 5 exerciții pentru picioare frumoase în timpul sarcinii și învăța cum să își alimenteze corect copilașul în primele luni din viață.

Doamnelor cărora le place gătitul, unica.md le pune la dispoziție cele mai sănătoase rețete de bucate, dar le îndeamnă să vadă și ce fel de pește a mâncat în premieră interpretul de muzică populară Igor Cuciuc.

Tot în această vară, ajunge la final proiectul „Și vedetele Slăbesc". Pentru a vedea cât de senzuale sunt Adriana Ochișanu, Nelly Ciobanu și Larisa Busuioc, după 6 luni de antrenamente admirați, în exclusivitate, pictorialul incendiar cu aceste vedete accesând unica.md.

Începând cu această lună, capitolul Tu și El va apropia mai mult femeile din țara noastră de Indiana, care le va fi alături cu un gând bun și un sfat potrivit în fiecare lună. Tot aici Marcel Pavel, povestește cum o vede el pe cea mai adevărată rusoaică din viața lui, iar Anna Lesko deschide secretele siluetei sale.

Iar ca vara sa nu pară plicticoasă, Nicu Țărnă cucerește femeile cu transformările de stil prin care trece fiind ajutat de echipa unica.md

Rubrica stil vine cu noutăți, care vor bucura cu siguranță fetele împătimite după trenduri. De această dată este vorba de un nou proiect: "Pachetul miresei" - unde viitoarele doamne pot găsi tot ce le poftește inima, ochiul și imaginația pentru nunta lor de vis.

unica.m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°