Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgujienii se mulţumesc doar cu privitul la Salonul Auto

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 iulie 2012 ·

Cea de XI-a ediţie a Salonului Auto s-a deschis ieri, la Târgu Jiu. Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Gorj şi reuneşte în oraşul lui Brâncuşi şapte dealeri auto din Târgu Jiu, Craiova şi Râmnicu Vâlcea, care au adus în centrul oraşului zece mărci de autoturisme. În total, în Piaţa Prefecturii au fost parcate peste 90 de maşini cu motoare de diferite capacităţi cilindrice. În ciuda temperaturilor ridicate de afară, cetăţenii oraşului au venit în număr mare în centrul municipiului, pentru a admira ultimele modele de la mărci celebre de autoturisme. Cea mai mare parte a publicului a venit, a privit şi a plecat acasă, fără să păstreze măcar o ofertă din cele primite de la personalul care aştepta clientela în corturi. Cea mai ieftină maşină poate fi achiziţionată, începând cu 5.000 de euro, însă puţini au fost cei care au părut dispuşi să se împrumute pentru a avea o maşină nouă.

O maşină cât două apartamente

Vedeta salonului auto de la Târgu Jiu este un autoturism marca BMW, care poate fi achiziţionat cu 109.000 euro. Limuzina atrage toate privirile, însă preţul extrem de piperat îi face pe târgujieni să zâmbească şi să plece mai departe sau să facă glume legate de salariul minim din România. „Mi-am făcut şi eu freza în geam, să am cu ce să mă laud la vecini şi la prieteni. M-am temut că mă pun să plătesc o taxă că m-am uitat la maşină. Dai doi lei ca să îţi faci freza în geam. Gluma e glumă, dar cred că 80% dintre români nu au bani de aşa ceva. Probabil că maşinile acestea scumpe sunt aduse în ţară pentru restul de 10 sau 20% dintre românii care au bani şi îşi permit să-i dea pe o maşină de lux. Noi ne uităm, dar cele mai multe maşini se cumpără la mâna a doua şi cred că cei mai mulţi dintre români au maşini second hand. E bună şi o maşină nouă că nu mai stai cu ea prin service. Câteodată te apucă şi râsul când vezi p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 50 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 38 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 31 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 56 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 30 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 42 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°